Directia Generala Anticorupţie a împlinit nouă ani

Directia Generala Anticorupţie a împlinit nouă ani

Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerul Afacerilor Interne sărbătoreşte, la data de 30 mai,9 ani de la înfiinţarea sa ca structură de poliţie judiciară specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministeruluim, se arata intr-un comunicat remis de Biroul de presa al institutiei.

Conform documentului, in 2005, Direcţia Generală Anticorupţie s-a constituit ca unitate de elită este datorat voinţei autorităţilor româneşti şi sprijinului oferit de Uniunea Europeană, prin acordarea de asistenţă specializată din partea Marii Britanii şi a Spaniei.

În comunicat se mai arata că „cei 9 ani de activitate în lupta împotriva corupţiei, Direcţia Generală Anticorupţie s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire cât şi a celor de combatere a faptelor  de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional.

Ca principal canal de comunicare cu publicul, linia TelVerde Anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României.

Prin toate acţiunile sale, Direcţia Generală Anticorupţie promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul, ca standard atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al M.A.I. Fiindcă toate acestea nu ar fi posibile fără sprijinul partenerilor noştri, dorim să mulţumim tuturor instituţiilor de aplicare a legii, societăţii civile şi cetăţenilor.

Aplicând aceste principii în activitatea pe care o desfăşoară, Direcţia Generală Anticorupţie doreşte să promoveze standarde etice şi profesionale înalte, care să transpună în practică motto-ul acestei structuri de elită a M.A.I. – „Integritate pentru credibilitate

Încurajăm colegii din structurile M.A.I. care contribuie şi susţin demersurile instituţionale în lupta împotriva corupţiei şi considerăm că doar printr-o atitudine corectă se poate construi o imagine demnă de rolul şi importanţa Ministerului Afacerilor Interne.

La nivel local, Direcţia Generală Anticorupţie este reprezentată prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, al cărui sediu principal se află în mun. Alba Iulia, B-dul Ion I.C. Brătianu, nr. 1, telefon/fax 0258/806161 int. 20229, e-mail alba.dga@mai.gov.ro.”

În cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba funcţionează un birou de audienţe, situat la parterul clădirii, unde ofiţerii desemnaţi participă la programul de audienţe, în fiecare zi de miercuri între orele 1200 -1500.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns