Dinamo se va despărţi probabil de Gicu Grozav din vară

Dinamo se va despărţi probabil de Gicu Grozav din vară

Jurnaliştii de la prosport.ro spun că aproape sigur Dinamo Bucureşti va renunţa la Gicu Grozav,. Decizia vine după rezultatele foarte proaste ale clubului din ultima perioadă, cireaşa de pe tort fiind înfrângerea din partida cu eterna rivală Steaua.

Venirea la conducerea lui Dinamo a lui Dinu Gheorghe va declanşa o adevărată revoluţie în lotul lui Dinamo. Primul cap căzut este cel al fundaşului Ştefan Bărboianu, ccel care a comis un penalty inconştient în derby-ul cu Steaua şi care şi-a mai înscris un autogol în urma cu patru ani în finala Cupei României disputată împotriva rivalilor din Ghencea.

Cel mai probabil urmează o schimbare şi pe banca tehnică, acolo unde Mircea Rednic este aşteptat să preia echipa de la Flavius Stoican, antrenor care nu mai are parte de susţinerea conducerii, dar nici din partea fanilor care l-au contestat la fiecare meci.

Daniel Stanciu a realizat 11 transferuri în această iarnă, însă dintre aceştia trei sau patru jucători vor rămâne şi sezonul viitor. Hatem Elhamed şi Gordan Bunoza, singurii jucători care au impresionat în acest retur la Dinamo au şanse mici să continue, deoarece aceştia au venit sub formă de împrumut, iar sumele pe care cluburile le solicită în schimbul acestora sunt destul de mari pentru bugetul ”câinilor”.

Alături de aceştia, Dinamo se va despărţi şi de Gicu Grozav, jucător care a fost de asemenea împrumutat de la Terek Groznîi, însă nu a reuşit să revină la forma care l-a consacrat. O situaţie incertă o au Marius Niculae, Nicolae Grigore, Serginho, Marian Cristescu şi Kristijan Naumovski, jucători la care s-ar putea renunţa pentru sezonul viitor.

De asemenea, conducerea din Ştefan cel Mare este dispusă la negocieri pentru vânzarea unor jucători precum Steliano Filip, Valentin Lazăr, Marius Alexe sau Cosmin Matei, în cazul unor oferte pe placul acestora.

Cel mai probabil, din vară vor continua în Ştefan cel Mare Dorin Rotariu, Kamil Bilinski, Andrei Marc, Ricardo Machado, Ionuţ Nedelcearu şi alţi jucători care urmează să fie aduşi în perioada de transferuri.

Mutările celor de la Dinamo depind şi de ieşirea din insolvenţă a clubului, tribunalul stabilind următorul termen pentru data de 27 mai, în timp ce data limită pentru înscrierea în competiţiile europene pentru sezonul 2016-2017 este 31 mai.

sursa:prosport.ro
sursa foto: digisport.ro

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns