Din 2 septembrie, locuri rezervate la meciurile CS Volei Alba Blaj dar...

Din 2 septembrie, locuri rezervate la meciurile CS Volei Alba Blaj dar cu intrarea liberă

69501_424260494305015_1176895082_n4CS Volei Alba-Blaj anunță că începând din 2 septembrie fanii echipei își vor putea achiziționa legitimații care asigură rezervarea unui loc în sala Timotei Cipariu pe întreg parcursul sezonului competițional 2013-2014.

Această inițiativă a venit ca urmare a solicitărilor din partea spectatorilor.

Mare parte din populația activă care și-ar fi dorit să asiste la meciurile echipei nu putea să o facă din cauză că locurile se ocupau chiar și cu 3 ore înainte de fiecare meci.

Clubul nostru a înțeles interesul enorm arătat de blăjeni pentru această echipă însă ne dorim să acordăm tuturor șansa de a asista la meciurile echipei noastre”, a declarat președintele clubului Sergiu Ștefănescu.

Concret , începând cu 2 septembrie, oricine iși poate alege locul preferat în sala de sport de unde să poată urmări echipa favorită pe parcursul unui sezon întreg.

Tariful pentru rezervarea locului este de 180 de lei, acesta fiind valabil pentru toate competițiile sportive care se vor desfășura în sala de sport a Liceului Timotei Cipariu.

Alegerea locului preferat și achitarea contravalorii se poate face la parterul Primăriei Municipiului Blaj, camera 14, de luni pâna vineri între orele 13.00 și 17.00.

Iubitorii voleiului feminin sunt atenționați că această rezervare de loc nu înseamnă în nici un caz că intrarea nu va mai fi liberă.

Mare parte din forța echipei noastre este dată de suportul publicului prezent într-un număr atât de mare la fiecare meci al echipei noastre. Ne dorim ca acest lucru să rămână neschimbat și în sezonul 2013-1014„, a mai adăugat Ștefănescu.

Oficialii echipei afirmă că sumele strânse din rezervările de locuri vor fi folosite anul viitor pentru achiziționarea unei instalații de aer condiționat atât de necesară în perioadele cu temperaturi ridicate.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns