Descoperă Rowmania în Cealaltă Capitală alături de Ivan Patzaichin!

Descoperă Rowmania în Cealaltă Capitală alături de Ivan Patzaichin!

995772_644554998903133_237457976_nMarele campion Ivan Patzaichin invită pe toți albaiulienii, cu mic, cu mare, să se înscrie la competiţia de vâslit în canotci de 10+1, parte a campaniei Descoperă Rowmania. Evenimentul va fi organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 şi Primăria Municipiului Alba Iulia, cu sprijinul Administraţiei Naţionale Apele Române, sâmbătă, 17 august, începând cu ora 09:00, pe Mureş, în zona Podului (cartierul Partoş, ieşirea spre Sebeş) iar intrarea va fi liberă.

Descoperă Rowmania  – este o campanie națională de promovare a patrimoniului local și urmărește descoperirea bogăţiilor naturale ale ţării prin promovarea mișcării în aer liber. Obiectivul acestei campanii este să reapropie oamenii de natură, dar urmăreşte şi conştientizarea şi sensibilizarea celor prezenţi cu privire la resursele naturale ale ţării noastre, şi cu privire la responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a proteja mediul înconjurător pentru a nu compromite resursele de dezvoltare ale generaţiilor viitoare.

Evenimentul reprezintă una din componentele inovative de marketing a Municipiului Alba Iulia, ca element de valoare adăugată adusă în cadrul proiectului CityLOGO finanţat prin Programul european URBACT II, unde Municipiul Alba Iulia este partener alături de oraşele europene Vilnius, Aarchus, Dundee, Utrecht, Varşovia, Saragoza, Coimbra, Oslo şi Genova.

La competiţie albaiulienii sunt aşteptaţi să participe în calitate de concurenţi sau de spectatori. Fiecare echipaj dornic a se înscrie în concurs va fi format din 11 concurenți, indiferent de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă.

Înscrierea se poate face premergător evenimentului la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia sau la datele de contact puse la dispoziţie de către Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, dar va fi posibilă şi la faţa locului.

Fiecare participant va primi un tricou personalizat, vestă de salvare, și instrucțiuni. Se va stabili ordinea intrării în concurs a echipelor şi înainte de a începe competiţia, participanţii vor primi un instructaj efectuat de către membrii echipei Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23 pentru a-i ajuta să se acomodeze cu ambarcaţiunea. Concurenţii vor învăța să vâslească, să dirijeze ambarcaţiunea și să comunice eficient între ei în timpul concursului.

Concursul este deschis amatorilor şi nu presupune cunoştinţe sau abilităţi specifice vâslitului la momentul înscrierii, competiţia având un caracter puternic de teambuilding, oferind un pretext de socializare, de însuşire a unor abilităţi noi, de sensibilizare şi de promovare a Municipiului Alba Iulia ca destinaţie turistică de excelenţă.

Înscrierea în concurs nu presupune nici un risc pentru participanţi, toate măsurile de siguranţă fiind luate de către organizatori. Astfel, pe lângă vestele de salvare puse la dispoziţie, se va asigura o delimitare a culoarelor pe Mureş cu ajutorul unor balize, vor fi delimitate liniile de start şi de finish şi pe tot parcursul competiţiei vor fi prezente echipaje de intervenţie pentru a preveni orice tip de accident. Concursul se va desfășura pe o distanță de 200 de metri iar fiecărui echipaj îi va fi cronometrat parcursul.

La sfârșitul concursului, va fi organizată festivitatea de premiere, iar echipa câștigătoare va reprezenta Municipiul Alba Iulia la finala organizată la Tulcea în perioada 30 august – 1 septembrie 2013, unde vor intra în competiție toate orașele participante.

Întotdeauna mi-a plăcut la Alba Iulia și cred ca e un oraș cu un mare potențial turistic, mai ales acum când Cetatea arată atât de frumos.

Am pornit turneul „Descoperi Rowmania” în primăvară, cu intenția de a descoperi locuri frumoase din România, și de a-i provoca pe oameni să iasă mai mult în natură, să facă mișcare și să experimenteze sporturile de apă. Alba Iulia nu putea să lipsească!

Mi-ar plăcea ca această competiție de vâslit să devină aici o tradiție și să avem ocazia să ne revedem la ediția de anul viitor. În orice caz, echipa câștigătoare la jocurile de aici de sâmbătă va reprezenta orașul la finala de la Tulcea, de peste două săptămâni, iar eu le urez succes de pe acum!” a declarat Ivan Patzaichin.

Nu e o coincidenţă faptul că această competiţie se organizează şi la Alba Iulia. Aşa cum Ivan Patzaichin reprezintă un simbol naţional, apreciat la nivel naţional şi internaţional pentru performanţele sale, aşa şi Alba Iulia va rămâne pentru totdeauna un simbol al românilor.

Şi cum să promovăm mai frumos unitatea naţională decât la ea acasă, cu oameni minunaţi care au scris la rândul lor istorie şi care promovează o Românie valoroasă atât prin locuri cât şi prin oameni…

Sunt bucuros să-l avem aici la Alba Iulia şi sper ca şi albaiulienii să fie mândri că pot participa la acest eveniment inedit, alături de un renume al sportului românesc.

Şi nu vreau doar să fie mândri că Ivan Patzaichin a ales să vină aici în inima Ardealului.

Vă invit să-i fiţi alături cât mai mulţi. Nu doar de el, dar mai cu seamă de ideea pe care această acţiune sportiv-distractivă o susţine.

Arătaţi că sunteţi mândri că sunteţi albaiulieni şi contribuiţi prin sport la promovarea municipiului nostru,” este îndemnul primarului municipiului Alba Iulia – Mircea HAVA.

Mai multe detalii despre eveniment şi despre modalitatea înscrierii în concurs puteți afla la numărul de telefon 0372586428, persoană de contact Maria Elena SEEMANN.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns