Dep. CLEMENT NEGRUŢ: PDL a murit, trăiască noul PNL!

Dep. CLEMENT NEGRUŢ: PDL a murit, trăiască noul PNL!

„Tribunalul Bucureşti dispune înregistrarea în registrul special, a noii formaţiuni politice rezultate în urma fuziunii dintre PDL şi PNL. De asemenea dispune RADIEREA din registrul special, a celor două partide PDL şi PNL şi înregistrarea noii formaţiuni PNL”.

Am auzit aceste cuvinte la un post de radio, pe maşină, în timp ce mă deplasam într-o acţiune de campanie electorală. Deşi eram conştient că la un moment dat acest lucru se va întâmpla, parcă niciodată nu am crezut că se va ajunge aici. Nu pot să cred, îmi e greu să cred, că PDL, că PD-ul, partidul care m-a format ca politician nu mai există. M-au cuprins şi încă mă stăpânesc sentimente de mâhnire, de tristeţe, de furie chiar. Cum un partid curajos, construit cu multă trudă, renăscut din cenuşă sub conducerea lui Traian Băsescu, partidul care a dat preşedintele ţării timp de două mandate, partidul care a fost la guvernare aproape 10 ani în perioade diferite şi care a avut premier, DISPARE. E şi mai grav însă că PDL a dispărut fiind vândut de Blaga şi cei din jurul său, pentru a-şi salva pielea. Şi-au rezolvat problemele chipurile eliminându-şi, prin contopire în PNL, viitorii potenţiali contracandidaţi. Vise, domnilor! O să vă primiţi plata în 2016. Am mai spus-o şi o mai spun: în politică 1+1 nu fac întotdeauna 2. Liberalii au trădat şi vor mai trăda. Aţi uitat atât de repede cum ne-au aruncat de la guvernare în 2007, după ce în 2004 i-am făcut oameni, când nici în visele lor de la Brătianu încoace nu mai sperau să ajungă să aibă prim ministru.

V-aţi vândut, domnilor, pe „30 de arginţi”! Mă gândesc acum la anumite persoane care se arătau gata să-şi scape lama briciului pe vene, susţinând sus şi tare că nu vor pleca din acest partid, că ei vor fi cei care vor stinge lumina, că vor pleca din politică dacă PDL dispare. PDL a dispărut, oameni buni! L-aţi distrus! Nu pot să nu îmi arăt mâhirea faţă de acest lucru, pentru că vreme de 15 ani am apărat principiile acestui partid, principii pe care voi le-aţi abandonat, călăi ai PDL-ului. De aceea mă felicit pentru decizia mea din 2013, cand am „mirosit” trădarea ce a urmat şi am construit un partid din spiritul PD–ului de altă dată. Am rămas lângă cel care a fost şi va rămâne politicianul etalon pentru pedelişti şi nu numai – Traian Băsescu.

Împreună cu domnia sa vom face din PMP partidul care va guverna în 2016, poate şi mai repede. Până acum nu am făcut nici un gest, nici o declaraţie care să lezeze în vreun fel PDL, însă acum le cer şi îi rog pe toţi pedeliştii, pe toţi cei care se declară „băsişti” să vină alături de PMP. Aici este locul vostru, dragi colegi, aici este viitorul nostru comun. Noi vom da viitorul preşedinte a României în noiembrie, şi vom ajunge la guvernare curând.

Preşedintele PMP Alba, deputat Clement Negruţ

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns