De ziua Roşiei Montane, localitatea este în moarte clinică!

De ziua Roşiei Montane, localitatea este în moarte clinică!

Domnilor guvernanţi şi politicieni,

La 1884 de ani de la prima atestare, Roşia Montană a intrat în moarte clinică, fără locuri de muncă, fără niciun viitor şi cu peste 1000 de şomeri care mor de foame în căutare disperată de muncă în ţară sau în străinătate. Ne mor părinţii, ne pleacă copiii din ţară, ne zbatem fără vreo soluţie de la cei care au puterea să repornească mineritul. Noi chiar nu contăm pentru nimeni în ţara asta?

Până acum am scris de nenumărate ori, ne-am strigat suferinţa în fel şi chip, am tras semnale de alarmă. Dar vremea semnalelor de alarmă a trecut. Acum doar constatăm că trăim într-o localitate moartă pe care nici măcar puterea de-a o aniversa nu o mai avem. Comemorăm amintirea unei localităţi prospere, care trăia cândva foarte bine din minerit. Pe vremuri sărbătoream cu mândrie Ziua Minerului, acum minerii noştri sunt şomeri, nimic nu ne mai poate bucura, nu mai credem decât în Dumnezeu, căci doar bunul Dumnezeu ne alină durerea. Mulţi ne-au promis că ne ajută să putem munci iar în minerit, dar au fost doar vorbe goale. Singurii care au de lucru sunt activiștii de ocazie, aşa-zişii “salvatori” care, sub pretextul ecologiei, fac campanii din finanțări ascunse, ca în România să nu se mai dezvolte nimic. Nu vede nimeni că ţara asta nu mai are industrie, că locurile de muncă sunt tot mai puţine şi că mizeria şi disperarea în care trăim e tot mai mare? O parte dintre localnicii noştri au plecat în străinătate și lucrează ca zilieri fără legătură cu pregătirea lor de mineri, dar sunt măcar mulțumiți că pot să trimită niște bani acasă la familie. Alții, cei mai mulți, numără lunile care au mai rămas din ajutorul de șomaj, caută în zadar de lucru și se gândesc cu spaimă ce va urma când se va termina șomajul.

Să audă toată lumea vorbele noastre: Roșia Montană nu va rezista fără minerit, pentru că nicio altă activitate nu ajunge ca să dea de mâncare unei localităţi întregi. Prezentul nostru e tragic, iar viitor nu mai există pentru noi. Am fi vrut să îmbrăcăm haine de sărbătoare, dar în situaţia de neputinţă în care suntem doar doliul din suflet ne mai rămâne.

Cei care doresc să blocheze mineritul în numele conservării istoriei disprețuiesc tocmai istoria – ignoră faptul că Roșia Montană a intrat în cărțile de istorie datorită mineritului. Noi ne-am născut datorită mineritului şi avem credinţa că vom rezista prin minerit. Şi mediul, şi patrimoniul, toate au nevoie de minerit ca să se poată salva, dar mai ales oamenii!

Dacă cineva mai are un dram de voinţă şi de putere, să dea drumul mineritului, să avem iar ce munci, şi vă asigurăm că vom ridica de la pământ zona asta şi o vom face iarăşi să prospere!

Dumnezeu să ne ajute şi Noroc bun!

Cristian Albu, preşedinte Sindicatul Viitorului Roşia Montană

Comentarii

Comentarii

1 Comentariu

Lasa un raspuns