Datorită drumului impracticabil la Şureanu nu se mai schiază. La Arieșeni, povestea...

Datorită drumului impracticabil la Şureanu nu se mai schiază. La Arieșeni, povestea albă mai continuă, încă.

DSCF3244Din păcate, la Șureanu nu vom mai putea schia decât abia în sezonul următor… La Arieșeni, povestea albă mai continuă, încă.

Iată ce trebuie să știi pentru weekend-ul acesta (05, 06 și 07 aprilie 2013):

Arieşeni (stațiunea Vârtop)

Evaluare generală: la Arieșeni, situația este asemănătoare cu cea de la Șureanu, în sensul că stratul de zăpadă este suficient pentru schi și snowboard. Cu mici excepții de porțiuni cu pietre, pe Vârtop 1, se poate schia în condiții relativ bune, deși urmează lapoviță și ninsoare.

Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.

Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii și strat de zăpadă: stratul compact de zăpadă pe pârtii atinge aproximativ 40 cm, fiind încă bun pentru practicarea sporturilor de iarnă. Ambele pârtii (Vârtop 1 și Vârtop 2) sunt funcționale, cu toate că Vârtop 1 prezintă, în secțiunea de mijloc, porțiuni cu pietre.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (www.freemeteo.com), la Arieșeni va fi lapoviță și ninsoare sâmbătă și Duminică. Temperaturile se vor încadra între 1 și 7 grade Celsius. Ca atare, vremea va fi aproximativ potrivită pentru schi. Vizibilitatea pe pârtie va fi afectată de condițiile de lapoviță și ninsoare.

Instalații de cablu: în cazul în care vor fi turiști la pârtii, cele două teleschiuri funcționează în regim normal, de marți până Duminică, între orele 09.00 – 17.00. De asemenea, pârtiile sunt prevăzute cu instalație de nocturnă.

Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & snowboards la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.

Sfaturile Serviciului Turism:

– întrucât zăpada este grea, aveți mare grijă la viteze și viraje. Pot deveni incontrolabile, indiferent de înclinația pârtiei.

– folosiți echipament adecvat pentru sporturile de iarnă (cască, apărători, armuri pentru coloana vertebrală etc.).

Domeniul Schiabil Şureanu

DSC5368Evaluare generală: deși a nins și urmează să ningă mult la Șureanu, asigurând un strat de zăpadă consistent de aproape 1 m pe pârtii (depășind, astfel, condițiile de schi din ianuarie), sezonul Domeniului Schiabil Șureanu s-a închis în mod prematur. Singurul motiv îl constituie starea impracticabilă a drumului de acces DJ 704, între lacul Oașa și pârtii, care este plin de noroi, de șanțuri și de gropi. Pentru al patrulea an la rând, regretăm această situație neplăcută, nedorită și, pare-se, irezolvabilă deocamdată.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns