DAN SIMEDRU: Orașul Cugir tăiat în anul 2015 de pe lista de...

DAN SIMEDRU: Orașul Cugir tăiat în anul 2015 de pe lista de investiții în infrastructură de către PSD

Deputatul PNL de Alba, Dan Simedru, a susținut, atât în cadrul Comisiilor reunite de Transport ale Camerei Deputaților și Senatului, cât și în plenul Parlamentului, un amendament la Bugetul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri prin care a solicitat alocarea sumei de 20000 lei pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic în vederea construirii unui nod rutier care să permită accesul pe autostrada A1 Sibiu-Orăștie în dreptul oraşului Cugir.
Referiror la acest subiect, parlamentarul liberal a declarat: “Din păcate, majoritatea parlamentară, controlată de către PSD, a respins acest amendament cu 10 voturi împotrivă și 9 pentru în comisiiile de resort, dar și la votul din plen. Aceasta este dovada faptului că PSD, prin parlamentarii săi, se opune racordării orașului Cugir la Autostrada A1. Deși acest proiect de infrastructură atât de important pentru comunitatea locală din Cugir, dar și pentru agenții economici din acest oraș a avut susținerea fostului ministru Dan Șova, constat cu mâhnire că actualii guvernanți tratează cu dispreț această solicitare legitimă. Nu este singura constatare de acest gen pe care o fac. Mai mult, din lista de priorități pentru anul 2015 a CNADNR-ului lipsesc fondurile alocate pentru lucrările la șoseaua Transalpina, un alt obiectiv de infrastructură pentru care a girat chiar ministrul în funcție Ioan Rus. Este limpede pentru toată lumea acum, că declarațiile politice ale ministrilor Guvernului Ponta bat faptele. Spun asta pentru că miniștri PSD aveau ocazia, în cadrul dezbaterilor parlamentare pe marginea Bugetului pentru anul 2015, să onoreze promisiunile făcute pe parcursul acestui an”.
Apelul deputatului liberal s-a îndreptat în special către toți parlamentarii de Alba, indiferent de culoarea lor politică, care să susțină amendamentul pentru orașul Cugir și să dea dovadă de maturitate politică pentru că în joc se află destinul unei comunități locale de la noi din județ. Șansa la dezvoltare a orașului Cugir depinde de realizarea acestui proiect de infrastructură. Agenții economici din oraș, atât investitorul german Daimler – Chrysler, cât și întreprinderile din industria de apărare, au solicitat în nenumărate rânduri autorităților identificarea unei soluții pentru a avea asigurată legătura facilă cu rețeaua rutieră națională și europeană de transport.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns