Cultura

Festivalul „Dilema Veche“ se întoarce la Alba Iulia, între 21 şi 23 august 2015, cu o nouă ordine de zi care răsuceşte minţile: Pleşu, Liiceanu, Patapievici, folk, jazz şi alte fineţuri muzicale, politică europeană şi idei, scriitori şi filme documentare şi, mai ales, bună dispoziție şi umor dublu rafinat. Aceasta e situaţiunea.

Vă invităm, fără ceremonial, dar curtenitor, la singurul festival internaţional organizat de o revistă în România. Trei zile bine chibzuite şi legate într-un mozaic intelectual condensat exact atît cît trebuie: dezbateri şi expoziţii, literatură şi film documentar, muzică şi dans, cărţi pentru cei mari şi jocuri deştepte pentru cei mici.

Invitat special, pentru prima dată în România, dar renumit în toată Europa: cantautorul italian Angelo Branduardi.

Mircea Vasilescu, redactor-șef Dilema veche: „Am început în 2011, cînd am descoperit Cetatea Alba Carolina frumos renovată, iar Primăria și Consiliul Județean aveau dileme: cum să-i redea Cetății și spiritul, nu doar zidurile. Ne-am potrivit. Am ajuns la ediția a patra, iar Festivalul Dilema veche a fost selectat, în acest an, printre cele mai bune din Europa, purtînd sigla Europe for Festivals, Festivals for Europe”.

În ultimul weekend din această vară, restaurăm, între zidurile vechii cetăţi din Alba Iulia, spiritul pe care revista „Dilema veche“ îl cultivă săptămînal de peste două decenii: dialogul, diferenţa opiniilor şi gustul fin pentru cultură.

Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici deschid Festivalul cu o discuţie inedită: Pornind de la o vorbă a lui Pascal. Dereglări contemporane. Vorba lui Pascal pe care o vor comenta cei trei invitați speciali este următoarea: “Cele mai nerezonabile lucruri din lume devin cele mai rezonabile din pricina dereglării oamenilor”.

Mircea Vintilă şi Brambura au pregătit deja cele mai frumoase „Povesci din Bucuresci spuse doamnei Alba Carolina“, iar Nicu Alifantis jidveiește alături de Ansamblul Jidvei. Emy Drăgoi, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români din Franţa, supranumit regele jazz-ului la acordeon, rămîne pentru trei zile în cetate, şi în fiecare zi aduce o nouă reprezentaţie: tango-uri cu tatăl şi cu fiul său, jazz sau Bal Musette.

Completează programul muzical Alexandra Bobeico (vioară), Christian Naş (violă) şi Răzvan Popovici (violă), cu un recital în Catedrală, Irina Popa & The Sinners, Basorelief sau Puiu Pascu Trio.

Concertul de închidere îi aparține lui Angelo Branduardi (www.angelobranduardi.it), unul dintre marii cantautori italieni de astăzi, a cărui muzică exprimă o combinație ideală între muzica veche, tonalitățile renscentiste, baroce și world music – sonorități care intră perfect în rezonanță cu spațiul Cetății Alba Carolina.

De zeci de ani, Angelo Branduardi & Group cîntă cu succes în toată Europa. În România se află pentru prima dată, special pentru Festivalul Dilema veche.

Adriana Bittel, Cristian Teodorescu, Daniel Vighi şi Cătălin Mihuleac sînt responsabili cu lecturile la cafenea, iar Radu Vancu, Adela Greceanu, Ioan Es. Pop şi Miruna Vlada recită şi vorbesc depre poezie pe pajişte, în aceeaşi cea mai frumoasă cetate din România.

Fundaţia intelectuală a festivalului e formată însă din dezbaterile de rezistenţă cu teme precum identitate europeană şi dialogul cultural, dar şi de un îndrăzneţ stand-up european de jurnalism. Participă Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, actorul Constantin Chiriac, preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, alături de mai mulţi intelectual și jurnalişti români şi europeni.

Festivalul din acest an păstrează ateliere creative din zona dedicată copiilor dilematici, în vreme ce dilematicii de angajament pot găsi cele mai recente titluri la mini-tîrgul de carte Bookfest.

Lucrul cel mai bun pe care a reușit să-l creeze Festivalul Dilema veche este atmosfera unică de pe străzile Cetății: invitații la festival, oamenii din Alba Iulia și publicul venit din țară alcătuiesc, pentru trei zile, o comunitate ad-hoc, construită în jurul valorilor culturale și al spiritului dilematic. E o atmosferă care nu trebuie ratată” – e de părere Mircea Vasilescu.

La finalul lunii august, la Alba Iulia, dilema care vă ţine mintea trează şi inteligenţa ascuţită e aceeaşi „Dilema veche“.

Trebuie numai să porniţi cu prezumţia de voie bună şi, timp de trei zile, vă puteţi relaxa inteligent, alături de scriitori, artişti şi muzicieni invitaţi în unica şi ospitaliera cetate Alba Carolina, o adevărată comoară de istorie, arhitectură şi spiritualitate.

Festivalul „Dilema veche“ în Cetatea Alba Iulia a ajuns la cea de-a patra ediţie.

Printre invitaţii care au apărut în faţa faţa dilematicilor se numără Mircea Cărtărescu, Vintilă Mihăilescu, Mircea Dinescu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Ioana Pîrvulescu, Alexandru Tomescu, Cristi Puiu, Alexandru Andrieş sau Mircea Baniciu.

Programul festivalului:

Vineri

  • 17:30 – Acordeoane în Cetate

  • 18:00 – Pornind de la o vorbă a lui Pascal – Dereglări contemporane

  • 20:00 – Recital în Catedrală

  • 21:00 – Povesci din Bucuresci spuse doamnei Alba Carolina

  • 22:00 – Nicu Alifantis & Ansamblul Jidvei. Invitat Mihai Neniță

  • 23:00 – Jazz la Palatul Principilor

  • 23:59 – Proiect 3D – Tangouri

Sâmbătă

  • 11:00 – Minitîrg de carte

  • 11:00 – Ateliere pentru copii (I)

  • 12:00 – Ceremonialul schimbului de gardă

  • 14:30 – Acordeoane în Cetate

  • 15:00 – Expoziţie: „Colaje dilematice“

  • 16:00 – Lecturi la cafenea

  • 17:00 – Dezbatere: „Europa şi «ceilalţi»“

  • 20:00 – Proiecţie film: Reţeaua

  • 21:00 – Ucenicul vrăjitor

Duminică

  • 11:00 – Ateliere pentru copii (II)

  • 11:00 – Minitîrg de carte – Bookfest

  • 12:00 – Ceremonialul schimbului de gardă

  • 17:00 – Dezbatere: „Europa şi dialogul cultural“

  • 18:00 – Lecturi de poezie la copac

  • 19:00 – Recital Constantin Chiriac

  • 19:30 – Stand-up european de jurnalism

  • 20:00 – Proiecţie de film documentar: Bondoc

  • 21:00 – Concert Angelo Branduardi & Group

  • 23:00 – Puiu Pascu Trio

  • 23:45 – Bal Musette

Caravana care aduce CULTURA la tine acasa

Caravana Culturala Inspire ajunge la Aiud în data de 23 august.

Vara asta iti insufletim serile caniculare cu filme, carti, oportunitati de angajare si multe alte surprize! Lasa-te furat de lumea fascinanta a culturii, chiar la tine in oras, cu Caravana Culturala, un proiect marca Inspire Group.

Pe 12 August incepem a doua editie a proiectului national, Caravana Culturala de film si carte din Romania, un eveniment care se va desfasura in 19 orase mici si mijlocii din Romania si care va aduce mai aproape de familia ta artistii, autorii si titlurile preferate.

Dam startul in Focsani (12 August) si continuam in Vaslui (13 August), Botosani(14 August), Dorohoi (15 August) si Falticeni (16 August). Ca sa afli cand ajungem si la tine in oras, te invitam pe site-ul nostru: http://caravanaculturala.inspiregroup.ro/.

In fiecare seara vei avea ocazia sa vizionezi un film de colectie pe marele ecran si sa castigi premii oferite de partenerii proiectului: Pur, Persil, Aqua Carpatica, Telekom, Farmec, Epson, Nestle, Nemira, Provident si Faurecia.

In cadrul evenimentului companiile participante iti vor prezenta oferta de job-uri disponibile pentru tine si te invita sa participi la activitatile interactive desfasurate la standurile lor.

Ia-ti prietenii, familia, copiii si bunicii si fii prezent la cel mai mare eveniment din orasul tau!

Daca vrei sa faci cunostinta cu noi inainte de eveniment si sa ne mai pui intrebari, te asteptam pe pagina de facebook a Caravanei: https://www.facebook.com/CaravanaCulturalaInspire

Primăria Municipiului Blaj a organizat în perioada 29 iulie – 8 august, Tabăra Internaţională de Artă „Inocenţiu Micu Klein”. Ajunsă la ediţia a XIX-a, Tabăra Internaţională de Artă a reunit, în acest an, 30 de artişti plastici, pictori şi sculptori, din judeţele Alba, Maramureş, Iaşi, Vâlcea, Bihor, din Bucureşti, dar şi din afara graniţelor ţării, din Italia şi Republica Moldova.

Pe parcursul a aproape două săptămâni, artiştii au organizat vernisaje, au participat la ateliere practice, seri culturale și la excursii de documentare. Participanţii la tabără au beneficiat, în mod gratuit, pe întreaga perioadă, de cazare, masă, transportul în excursiile de documentare, precum şi de unele materiale, în funcţie de aria de interes.

Modalitatea artiştilor de a răsplăti comunitatea pentru invitaţia făcută este ca an de an să doneze secţiei de artă contemporană din cadrul muzeului din Blaj câte două lucrări. În acest fel zestrea culturală a urbei de pe Târnave a ajuns să fie una considerabilă. Nu mai puţin de 600 de opere de artă sunt rezultatul direct al organizării acestei tabere.

Prima acţiune din programul taberei a avut loc miercuri, 29 iulie, la Muzeul de Istorie „Augustin Bunea”, odată cu vernisajul a două expoziţii personale, semnate de artistul blăjean Horea Cucerzan. Recunoscut în ţară şi în străinătate, pictorul este iniţiatorul acestei tabere la Blaj şi are în portofoliu 19 ediţii în postura de director. Tabăra s-a încheiat sâmbătă la orele 11.00 cu vernisajul expoziției care cuprinde lucrările realizate de către artiști în zilele petrecute în Cetatea Culturii Ardelene.

Din data de 10 august, la Aiud va avea loc cea de-a XX-a ediţie a Taberei Internaționale de Artă Plastică „Inter-Art”. La eveniment vor participa 42 de artişti şin 26 de ţări, iar acesta include şi Noaptea „Inter-Art” Rock Aiud, în cadrul căruia vor urca pe scenă trei formaţii.

Deschiderea oficială va avea loc marţi, 11 august, la ora 18.00, la Primăria Aiud. Expoziţia de închidere a taberei va avea loc luni, 24 august, la ora 18.00, la Galeriile Inter-Art Aiud.

În cadrul taberei, în 22 august, în Piaţa Consiliului Europei din Aiud, de la ora 19.30, se desfăşoară “Noaptea Inter-Art, ediţia a II-a” – “Rock Aiud 2015”.

Sunt invitate trupele Nexxt Band (Alba Iulia / Sebeş), cu Bogdan Baldea (vocal), Valentin Besoiu (chitară), Alex Tarocco (tobe), Bogdan Costea (clape); Piranda Transfer (Munchen, Germania), cu Fredi Müller (chitară, vocal), Christian Stefanescu (bass, vocal), Stephan Sigl (tobe), Riff (Sibiu) – turneu aniversar 45 de ani – cu Florin Grigoraș (vocal, chitară bass), Florin Demea (chitară solo), Mihaela Grigoraș (clape, vocal), Adrian Corlaciu (vocal), Laur Făgădar (tobe).

REPERE din PROGRAM:

Marţi, 11 august

ora 18,00: Deschiderea festivă a taberei – Sala Festivă a Primăriei Municipiului Aiud

ora 19,00: Vernisajul expoziţiei internaţionale de Mail Art „Eva” – Galeriile „Inter-Art“ Aiud

Vineri, 14 august

ora 16,30: Vernisajul expoziţiei de artă Malaysia – Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia

ora 17,30: Vernisajul expoziţiei de artă plastică „Connections“ : Özlem Kalkan Erenus (Turcia), Dimitar Velichkov (Bulgaria), Stefan Balog (Romania) – Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia

Duminică, 16 august

ora 16,30: Vernisajul expoziţiei de artă coreană – Centrul Cultural “L. Rebreanu” Aiud

ora 18,00: Vernisajul expoziţiei de artă chineză – Galeriile „Inter-Art“ Aiud

07_2015_afis_rockDuminică, 22 august

Noaptea Inter-Art, ediţia II-a

ora 19,00: Noaptea „Inter-Art” ROCK – AIUD – 2015 – Centrul Municipiului Aiud

NEXXT BAND (Alba Iulia / Sebes, Romania): Bogdan Baldea (vocal), Valentin Besoiu (chitară), Alex Tarocco (tobe), Bogdan Costea (clape)

PIRANDA TRANSFER (Munchen Germania) : Fredi Müller (chitară, vocal), Christian Stefanescu (bass, vocal), Stephan Sigl (tobe)

RIFF (Sibiu, Romania) turneu aniversar 45 de ani: Florin Grigoraș (vocal, chitară bass), Florin Demea (chitară solo), Mihaela Grigoraș (clape, vocal), Adrian Corlaciu (vocal), Laur Făgădar (tobe)

Luni, 24 august

ora 18,00: Expoziţia IN MEMORIAM – Galeriile „Inter-Art” Aiud
ora 18.30: Expoziţia de închidere a taberei – Galeriile „Inter-Art“ Aiud

Ateliere de lucru: Centrul Cultural „L. Rebreanu“ Aiud.

Artişti participanţi:

Anglia : Pamela Clarkson

Belarus : Marina Maroz

Bulgaria : Dimitar Velichkov

Bulgaria : Temenuga Hristova

China : He Lihong

Croatia : Zeljko Hudek

Egipt : Hassan Reem

Franta : Catherine Chrétien

Germania : Elisabeth Ochsenfeld

Germania : Gerd Messmann

Ghana : Atta Kwami

Grecia : Floriana Iliopoulou

Grecia : Iorgos Iliopoulos

Haiti : Patrick Cauvin

Malaysia : Bee Ng

Montenegro : Jelena Jovancov

Maroc : Mountassir Chemao

Nepal : Keshav Malla

Nigeria : Kingsley C. Nwabia

Rep. Korea : Clemens Beungkun Sou

Rep. Moldova : Gheorghe Stirbu

Rusia : Ludmila Baitsaeva

Serbia : Jelena Gojsović

Slovenia : Lojze Kalinsek

Spania : Giuseppe Strano Spitu

Spania : Miguel Ángel Gil Andaluz

SUA : Marianne Knipe

SUA : Patricia Goodrich

Turcia : Ozlem Kalkan Erenus

Ungaria : Damó István

Ungaria : Horvath Attila

Romania : Albert Sándor

Romania : Andrei Bakó

Romania : Balog Zoltán

Romania : Elena Cristea

Romania : Horváth Gyöngyvér

Romania : Ioan Victor Cacovean

Romania : Mena Zapototchi

Romania : Mihaela Bako

Romania : Robert Lixandru

Romania : Stefan Balog

Romania : Lucian Szekely

Tabăra este organizată de Fundaţia “Inter-Art” Aiud, Centrul Cultural “Liviu Rebreanu” Aiud (Institutul Cultural Român, Guvernul României, Departamentul pentru Relaţii Interetnice), Primăria – Consiliul Local Aiud, Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Asociația “Echanges & Partage” Franța şi Muzeul „Castelul Corvinilor” Hunedoara.

Tinerii actori din grupurile Truverii, Ludic şi Skepsis vor lucra împreună în cadul unor ateliere de formare şi creaţie pentru a oferi publicului albaiulian două spectacole cu muzică, dansuri, jonglerii medievale şi teatru medieval. Acesta face parte din Curtea Comedianților. Spectacolele vor fi prezentate la Alba Iulia pe data de 8 şi 9 august 2015, începând cu ora 19.00, în faţa Muzeului Naţional al Unirii.

Proiectul Curtea Comedianţilor reuneşte tineri artişti într-un atelier de creaţie, descoperire şi cultură, într-un spaţiu atemporal în care se caută revitalizarea rădăcinilor culturale europene.

Această manifestare artistică readuce în mileniul trei viaţa şi spectacolul trupelor ambulante ale evului mediu, renascentist şi baroc, dar şi tradiţiile acelor vremuri rămase în conştiinţa populară – reprezintă aşadar o ofertă de regăsire şi conştientizare a identităţii culturale europene, pusă sub semnul înţelegerii interculturale, a artei şi bunei dispoziţii.

Curtea Comedianţilor este un proiect cu o tradiţie de 15 ani, fiind iniţiat de Compania de Artă Studio 24 în anul 2000 în Lecce împreună cu Asociaţia Specimen, ca un atelier de artă medievală, renascentistă şi tradiţională în care se face teatru, dans, scenografie, muzică. A fost continuată în acelaşi an în România (Sighişoara, Bucureşti, Rm.Vâlcea), iar în anii următori s-a reluat la Sighişoara şi Curtea Veche din Bucureşti (2001), la Hanul lui Manuc în Bucureşti (2002), în cetatea Râşnov (2003 – 2013) şi în Bucureşti – Muzeul Satului (2005 – 2009). Din anul 2007 s-a conturat şi etapa Peregrinatio cu momente de atelier prezentate în diferite alte localităţi.

Graţie bunei colaborări artistice existente între grupurile artistice Truverii (Bucureşti) şi Skepsis (Alba Iulia), anul trecut Curtea Comedianţilor a poposit pentru prima dată şi la Alba Iulia. Anul acesta, din nou, printre Peregrinarile din Craiova, Mediaş, Iasi, Tg.Neamţ, Ardud, Sovata, Sighişoara si Suceava, Râşnov, Hunedoara, pe 03 august începe la Alba Iulia a XVI-a ediţie a Atelierelor Curții Comedianților – muzici, dansuri, teatru şi jonglerii ale ambulantilor medievali și renascentiști.

Timp de cinci zile tineri actori din grupurile Truverii (C.C.S. Bucureşti), Ludic (C.C.S. Iaşi) şi Skepsis (C.C.S Alba Iulia) vor lucra împreună în cadul unor ateliere de formare şi creaţie pentru a oferi publicului albaiulian două spectacole cu muzică, dansuri, jonglerii medievale şi teatru medieval. Atelierele se vor derula la pensiunea Mama Luţă în Ampoita, iar spectacolele vor fi prezentate la Alba Iulia pe data de 8 şi 9 august 2015 începând cu ora 19.00 în faţa Muzeului Naţional al Unirii.

Proiectul este organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti si Societatea Cultural Artistica de Tineret CONCRET, în parteneriat cu Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, Asociaţia grupul SKEPSIS, Casa de Cultura a Studenţilor din Alba Iulia şi Primăria Municipiului Alba Iulia, cu sprijinul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia.

Marți, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a prezentat ”Exponatul lunii august”. Este vorba despre un exponat-emblemă a Primului Război Mondial, o carabinieră Steyr Mannlicher M. 1895. Arma a fost inventată în 1886 de către inginerul austriac Ferdinand Ritter von Mannlicher și îmbunătățită constant. A reușit să ajungă una dintre cele mai utilizate mai ales de țările din spațiul balcanic.

Variantele armei M. 1895 sunt extrem de diversificate, printre care se află pușca cu repetitie, pușcă scurtă, carabinieră scută cu repetiție au pușcă cu șunetă.

La 1 ianuarie 1918, România deținea 271.130 de puști Mannlicher. Până în luna august, au mai fost livrate 102.806 de puști și 29. 535 de carabiniere. La intrarea României în război în propriul arsenal erau peste 370.000 de puști și aproape 61.000 de carabiniere. Mare parte din acestea au fost capturate sau dispărute în luptă. Până în 1917 armata mai dispunea de 75.000 de puști și 17.899 de carabiniere.

Una dintre carabiniere se află în posesia Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și a fost prezentată în detaliu, marți, fiind și „Exponatul lunii august”.,

„Suntem în perioada în care se împlinesc 100 de ani de la Primul Război Mondial. În 1915, de exemplu, intra în război și Italia și de aici, din Transilvania, foarte mulți români plecau pe front pentru a lupta în armata austro-ungară. Această primă mare conflagrație mondială a însemnat și o defilare a tipurilor noi de armament care s-au scos la începutul secolului XX.

Rezultatele acestei evoluții a armamentului au fost dezastruoase pentru umanitate pentru că sunt peste 20 de milioane de morți după Primul Război Mondial din România, fiind peste 850.000 de victime”, a spus directorul adjunct al Muzeului Național al Unirii, Constantin Inel.

Pasionaţii de arte vizuale sunt invitaţi şi în acest an la Vama Veche, la cel mai mare festival internaţional de arte vizuale din România – „Vama sub lumini de Oscar”. Cursuri susţinute de unii dintre cei mai buni lectori români şi străini, proiecţii de film, expoziţii şi concerte, sunt doar câteva dintre ingredientele festivalului. Ajuns la cea de-a şasea ediţie, evenimentul se va desfăşura în perioada 21 – 30 august 2015, iar toate cursurile, seminariile şi atelierele sunt GRATUITE! „Vama sub lumini de Oscar” este susţinut de cei mari producători din lume de aparatură profesională foto-video – Nikon, Canon şi Olympus.

Cel mai mare festival internaţional de arte vizuale din România – „Vama sub lumini de Oscar” se va desfăşura în perioada 21 – 30 august 2015, la Vama Veche, reunind sute de pasionaţi ai artelor vizuale. Festivalul se află la cea de-a şasea ediţie şi va însemna în acest an atât cursuri, seminarii şi ateliere practice gratuite pentru pasionaţii de film, fotografie şi pictură cât şi expoziţii, proiecţii de film şi concerte în aer liber. Programul este împărţit astfel în secţiuni de fotografie, film şi pictură (toate vor însemna cursuri teoretice şi ateliere practice), concerte şi proiecţii de fotografie documentară, film de scurt şi lung metraj, filme documentare şi reportaje. Cursanţii înscrişi la festival sunt provocaţi să înveţe cât mai multe tehnici noi dar totodată şi să le experimenteze iar în final, cel mai bun fotograf şi cel mai bun film documentar vor primi Trofeul VSLO 2015.

„Vama sub lumini de Oscar este mai mult decât un festival, este o provocare pentru toţi cei care sunt pasionaţi de artele vizuale să intre într-o concurenţă, să se specializeze cât mai mult, să înveţe unii de la alţii, să lege prietenii şi colaborări şi, în final, împreună să dezvoltăm artele vizuale din România. Încă de la început am pornit această aventură în lumea artelor pe principiul că vrem să oferim ceva celor la fel ca noi – iubitorilor de arte vizuale. Aşa s-a născut Vama sub lumini de Oscar şi de aceea ne încăpăţânăm să oferim gratuit cursurile complexe, seminariile şi atelierele practice cu lectori de top români şi străini. Ne bucurăm că este singurul festival din România care, prin concept, a reuşit să aducă împreună cei mai importanţi producători de aparate foto-video profesionale: Nikon, Canon şi Olympus, companii care vor susţine în acest an VSLO. Suntem încântaţi că în 2015 avem şi sprijinul unor instituţii şi ambasade străine astfel încât să reuşim să aducem filmul străin de calitate în festival. În concluzie „Vama sub lumini de Oscar” înseamnă pasiune şi artă, fiind o invitaţie la cea mai mare întâlnire a celor care iubesc artele vizuale din România” spune Cătălin Rudolf, directorul Festivalului „Vama sub lumini de Oscar”.

Secţiunea FOTOGRAFIE

Secţiunea FOTOGRAFIE va însemna în acest an o serie de workshopuri care îmbină teoria cu practica şi care vor fi susţinute de lectori cu experienţă recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional. Temele alese în acest an sunt: fotografie de stradă (Thomas Leuthard), pictorialism digital (Serge Romanov), fotografie HDR (Marek Czarnecki), Motorsport (Andrei Ciobică), fotografie de concert (Ahmad Kavousian), sport extrem (Mihai Şteţcu), foto-jurnalism (Olav Urdahl), fotografie de nuntă (Marian Sterea), fotografie de nud (Cristian Crisbăşan), Portret (Vali Bărbulescu), fotografie abstractă (Cătălin Săvulescu), fotografie „fine art” (Nicolae Coşniceru), fotografia compoziţională (Michail Moscholios), fotografie de mâncare (Angel Penchev), prelucrare (Luca Achim). La acestea se adaugă seminarii pe teme provocatoare şi inedite susţinute de Cornel Lazia, Marcel Eremia, Cristiana Cott Negoescu, Laura Constantin, Dragoş Cristea şi Andrei Apostol.

La secţiunea de fotografie, printre invitaţii speciali îi amintim pe Thomas Leuthard (Elveţia) – unul dintre cei mai buni fotografi de „street” din lume, autor al unor cărţi de specialitate, Serge Romanov (Rusia) – fotograf Playboy, Marek Czarnecki (Polonia) – câştigător a numeroase premii internaţionale şi chiar a unui Master of Photography, obţinut în 2014 cu o imagine realizată în Vama Veche în cadrul VSLO 2013, Olav Urdahl (Norvegia) – editor principal al celui mai mare ziar de ştiri din Norvegia.

Secţiunea FILM

Secţiunea FILM înseamnă cursuri şi ateliere practice în domenii precum producţie video, regie, iluminare, sunet şi editare. Participanţii vor avea de făcut un documentar, fiind coordonaţi în permanenţă de o echipă de profesionişti din domeniu: Thomas Diseth (Norvegia), Veaceslav Cebotari (Moldova), Roxana Ardelean, Iulian Ioniţă şi Florian Ardelean, Mihaela Buruiană şi Bogdan Petraşcu.

Invitat special în acest an este norvegianul Thomas Diseth, unul dintre specialiştii în producţia de film documentar recunoscuţi la nivel mondial, fiind deţinătorul unui premiu Emmy obţinut cu un documentar produs cu Disney Channel. El este membru al Societăţii Norvegiene de cinematografie şi are o experienţă de peste 30 de ani în producţia de film. La finalul festivalului, cel mai bun film documentar realizat de cursanţi va primi „Trofeul VSLO pentru film”.

Secţiunea PICTURĂ

Cursanţii la secţiunea PICTURĂ vor putea participa în acest an la cursuri gratuite de desen în cărbune, creion şi tuş dar şi la cursuri de pictură în goaşă şi în ulei. Cursurile teoretice şi practice sunt coordonate de Daniel Prapone, pictor român stabilit în Germania care are numeroase expoziţii internaţionale. La final festivalului va fi organizată o expoziţie cu cele mai bune picturi realizate de către participanţi.

Proiecţii de filme, documentare şi reportaje/ Concerte în aer liber

La „Vama sub lumini de Oscar” fiecare seară este dedicată proiecţiilor de filme, documentare şi reportaje. Pe plajele de la „Papa La Şoni” şi „Acolo Bar” vor exista două ecrane gigant unde vor fi proiectate documentare româneşti şi străine, filme de scurt metraj şi lung metraj şi reportaje marca „În Premieră” realizate de Carmen Avram. De asemenea, vor fi zile dedicate filmului străin (britanic, norvegian, ucrainean şi suedez), proiecţiile fiind realizate în parteneriat cu Directory Films (Ucraina), Ambasada Norvegiei, Ambasada Suediei, British Council şi Cluj Shorts. La ediţia din acest an, Agerpres, agenţia naţională de presă, s-a alăturat festivalului şi va aduce în faţa participanţilor o serie de colecţii de fotografii din arhivele instituţiei. Agerpres este cea mai veche agenţie de ştiri din România, având o activitate de peste 125 de ani.

Spiritul Vama Veche nu va fi uitat şi, fiecare seară a festivalului, se va încheia cu concerte în aer liber susţinute de Lemon Bucket Orkestra (Canada), Kumm, Lucia, Maria Tănase Tribute, Adrian Naidin Band, The R.O.C.K. AC/DC Tribute, Trupa Veche şi Timpuri Noi.

Nikon, Canon şi Olympus susţin artele vizuale moderne din România

Cei mai mari producători din lume de aparatură profesională foto-video – Nikon, Canon şi Olympus – susţin în acest an „Vama sub lumini de Oscar”, festivalul fiind singurul din România în care toate cele trei mari companii sunt implicate împreună. Nikon, Canon şi Olympus demonstrează astfel că interesul comun al acestor trei mari producători este dezvoltarea artelor vizuale moderne din România şi profesionalizarea continuă a celor care sunt pasionaţi sau lucrează în acest domeniu. La „Vama sub lumini de Oscar” vor fi prezentate în acest an şi cele mai noi apariţii de aparatură folosită în domeniul foto-video ale celor trei mari branduri internaţionale Nikon, Canon şi Olympus.

Despre „Vama sub lumini de Oscar”

„Vama sub lumini de Oscar” înseamnă şase ediţii în care iubitorii artelor vizuale moderne au fost provocaţi să înveţe şi să experimenteze cele mai noi, mai complexe şi mai profesioniste tehnici în domeniu. Începută în 2010, povestea festivalului este „scrisă” an de an în miile de imagini şi cadre realizate de către pasionaţii de fotografie şi film la Vama Veche. În prezent, festivalul „Vama sub lumini de Oscar” este cel mai mare festival de arte vizuale din România şi adună an de an sute de pasionaţi de arte vizuale atât din ţară cât şi din străinătate.

VSLO 2015 este organizat de New Ad Zone în colaborare cu Asociaţia Visual Art fiind susţinut de Nikon, Canon, Olympus, Jidvei, Ciuc, Dedolight, 4K Broadcast Solutions, Noumax, Umbra Studio, AME Design, Aztec Inflatables, Centru de Imagine, Wacom, 24Fun, B365.ro, Agerpres, Antena 1, Cluj Shorts, Directory Films, Ambasada Norvegiei, Ambasada Suediei, British Council şi locaţiile Frontiera, Papa La Şoni, Povestea Ceaunului, Acolo Bar (Vama Veche) şi La Copac (Bucureşti).

Mai multe detalii puteţi afla pe www.vslo.ro sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/VamaSubLuminiDeOscar

Dacă vreţi să vedeţi cum au fost primele cinci ediţii de „Vama sub lumini de Oscar”, puteţi viziona filmul de pe linkul următor:

https://www.youtube.com/watch?v=JQWHpbkXuxU

La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 25-26 iulie, iubitorii de muzică, dans și voie bună sunt așteptați la Baia de Arieș pentru a luat parte la sărbătoarea organizată pentru oraș. Întreceri sportive, cântece și dansuri populare, expoziție și degustare de produse tradiționale, precum și spectacol de muzică ușoară sunt doar o parte din evenimentele de care vor avea parte cei prezenți.

În plină vară evenimentele se țin lanț în județul Alba. Pe lângă Descoperă Rowmania, care va avea loc în weekendul 25-26 iulie, cei din zona Munțiilor Apuseni vor putea participa la Zilele Orașului Baia de Arieș. Cei care doresc să se distreze, să asculte muzică și să cânte alături de artiști cunoscuți, sunt invitați la Baia de Arieș.

Vă prezentăm programul evenimentului:

Sâmbătă, 25 iulie

Ora 12:00-16:00 – Inaugurarea bazinului de înot;

                             – Întreceri sportive desfășurate la Baza Sportivă din Baia de Arieș;

Ora 16:00 – Program de cântece și dansuri susținut de Ansamblul ”Doina Arieșului” a Liceului Dr. Lazăr Chirilă din Baia de Arieș;

Ora 18:00-22:00 – Discotecă în aer liber.

Duminică, 26 iulie

Ora 12:00 – Cuvântul de deschidere al primarului, Traian Pandor;

                  – Cuvânt de salut al oficialităților invitate;

                  – Depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor;

                  – Te-deum oficiat de un sobor de preoți;

Ora 13:00 – Program de cântece și dansuri susținut de Ansamblul ”Doina Arieșului” a Liceului Dr. Lazăr Chirilă din Baia de Arieș;

Ora 14:30 – Expoziție cu degustare de produse culinare;

Ora 15:00 – Premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie;

                  – Premierea elevilor de la Liceul Dr. Lazăr Chirilă, Baia de Arieș, care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare, în anul școlar 2014-2015;

Ora 15:30-20:30 – Spectacol folcloric cu: Ansamblul folcloric ”Ambient”;

                              – Artiștii: Dorina Harda, Suzana Toader & Taraf;

                                              Mirele Manescu și MIle Povan;

Ora 20:30 – Spectacol de muzică ușoară, Oana Radu și Like Chocolate;

Ora 22:00 – Închiderea festivitățiilor și focuri de artificii;

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook