CSU Alba Iulia, victorie cu emoţii în Liga Europei Centrale

CSU Alba Iulia, victorie cu emoţii în Liga Europei Centrale

CSU Alba Iulia a debutat cu dreptul în Liga Europei Centrale după un meci cu emoţii. După prelungiri, echipa lui Miroslav Popov s-a impus cu scorul de 86-81 (20-23, 17-11, 20-14, 12-21, 17-12) în faţa formaţiei Kara Trutnov din Cehia. Este primul meci disputat în Liga Europei Centrale, dar ea a contat ca partidă din etapa a III-a, jucată în avans.

Partida a stat sub semnul echilibrului: la jumătatea timpului de joc: 37-34 pentru gazde. Sportivele din Cehia au avut o revenire spectaculoasă în ultimul sfert, egalând pe final: 69-69. În prelungiri, cele care au fost pentru prima dată în avantaj au fost tot cehoaicele, însă apoi apărarea lui Popov a început să funcţioneze din ce în ce mai bine, iar în final CSU s-a impus la o diferenţă de 5 puncte.

Meciul următtor al sportivelor antrenate de Miroslav Popov are loc peste o săptămână: marţi, 11 noiembrie, în Slovacia, cu formaţia Rucon Spisska Nova Ves.

Cea mai eficientă jucătoarea a partidei: Valencia McFarland de la CSU, care a izbutit 20 de puncte, 3 recuperări, 6 pase decisive şi o intercepţie, pentru un coeficient de eficienţă de 22 de unităţi. Performanţe individuale impresionante au mai avut Jessica Kuster şi L’Oreal Price de la CSU Alba Iulia, dar şi Samantha Ostarello, de la Kara Trutnov, toate reuşind câte un double-double.

Statistica meciului pentru jucătoarele CSU Alba Iulia:

Jessica Kuster – 20 de puncte, 10 recuperări şi 3 pase decisive
Valencia McFarland – 20 de puncte, 3 recuperări şi 6 pase decisive
Wumi Agunbiade – 16 puncte, 6 recuperări şi 6 pase decisive
L’Oreal Price – 11 puncte, 10 recuperări şi 2 pase decisive
Alexandra Uiuiu – 11 puncte, 3 recuperări şi 3 pase decisive
Larisa Toma – 4 puncte, 5 recuperări şi o pasă decisivă
Milica Deura – 4 puncte şi 4 pase decisive.

După meci, Miroslav Popov, antrenorul echipei CSU Alba Iulia, a declarat: „Am întâlnit o echipă bună astăzi, au 7 jucătoare care au multe realizări în teren, şutează bine de la distanţă, pătrund şi sunt foarte mobile. Noi am fost din nou foarte lente în apărare, nu au mers deloc lucrurile cum îmi doream aici. Mai avem mult de muncit la acest capitol. Am avut două sferturi bune, două foarte slabe, dar într-un final am avut ceva în plus faţă de adversare şi am câştigat”.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns