CSU Alba Iulia a învins pe Sepsi SIC Sf. Gheorghe cu 78-65

CSU Alba Iulia a învins pe Sepsi SIC Sf. Gheorghe cu 78-65

tdsc_0128Victorie importantă în derby-ul etapei pentru CSU Alba Iulia. Echipa universitară a învins sâmbătă, 9 noiembrie 2013, scor 78-65 (19-22, 16-17, 18-16, 25-10), pe Sepsi SIC Sf. Gheorghe, într-o partidă care a contat pentru etapa a VII-a a campionatului național de baschet feminin, Divizia A.

În ciuda diferenței finale destul de convingătoare de scor, CSU a început timid partida și a fost condusă încă din primele secunde, aflându-se în permanență în urmărirea adversarului, până în ultiMul sfert pe care l-a dominat autoritar. Astfel, trupa antrenată de Miroslav Popov s-a văzut condusă după prima pătrime cu trei puncte, pentru ca la pauza mare să intre în dezavantaj de patru lungimi, scor 35-39.

Echipa universitară a început bine sfertul al treilea, a redus imediat din diferență și a trecut pentru moment chiar la conducere cu cinci puncte, însă s-a pierdut pe parcurs și a intrat tot în dezavantaj în ultima pătrime, scor 53-55.

Sfertul patru a fost însă unul fără istoric, dominat clar de gazde, care s-au impus autoritar cu 25-10 și și-au adjudecat victoria, obținând al șaselea succes stagional.

În urma acestei victorii, scorul întâlnirilor directe cu Sepsi Sf. Gheorghe ajunge la 5-1 pentru CSU Alba Iulia, care a reușit performanța de a nu ceda niciun meci pe teren propriu împotriva trupei din județul Covasna.

Cea mai eficientă jucătoare a partidei a fost Chastity Reed, de la CSU Alba Iulia, care a reușit 23 de puncte, 10 recuperări și 5 pase decisive, pentru un coeficient de eficiență de 30 de unități.

Cu această victorie, CSU Alba Iulia rămâne pe poziția a doua a clasamentului Ligii naționale de baschet, reușind până în acest moment 6 victorii și o singură înfrângere.

Statistică CSU Alba Iulia:
Chastity Reed – 23 de puncte, 10 recuperări și 5 pase decisive, Breanna Salley – 15 puncte și 4 recuperări, Tiffany Brown – 14 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, Larisa Toma – 8 puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive, Sasa Cadjo – 8 puncte, 2 recuperări și 3 pase decisive, Annemarie Părău – 4 puncte, o recuperare și 6 pase decisive, Jovana Vukoje – 3 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive, Ildiko Nagy – 2 puncte și 2 pase decisive, Alexandra Uiuiu – un punct și o recuperare și Khadijah Whittington – 2 recuperări.

Declarații:
Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia: Am început foarte timid partida și am jucat prost în apărare și atac, moment în care adversarele au ajuns rapid în avantaj. Am decis atunci să schimb primul cinci și am început încet, încet să ne revenim, să luptăm și să revenim în meci. Echipa din Sf. Gheorghe a arătat că are valoare, însă noi ne-am revenit când a trebuit, pe final, în ultimul sfert, când am aruncat foarte bine de la 3 puncte și ne-am apărat exemplar. Țin să îmi felicit jucătoarele pentru această victorie, dar și suporterii care au creat o atmosferă excepțională și ne-au ajutat enorm în obținerea acestui rezultat favorabil.

Breanna Salley:
Cred că diferența dintre meciul acesta și cel cu Arad a fost faptul că am jucat ca o echipă pe final, toate jucătoarele introduse și-au făcut datoria și au marcat, iar acest lucru ne-a adus victoria. Pentru mine a fost un meci important, am lucrat mult la antrenamente săptămâna aceasta, am fost încrezătoare în forțele mele și mi-a ieșit așa cum mi-am dorit. Sunt mulțumită de prestația mea și îmi dă multă încredere pentru viitor.

Bogdan Duma, președinte Consiliul de Administrație al CSU:
Un meci foarte greu, am început slab în apărare și atac, Sf. Gheorghe a reușit să își adjudece primele sferturi și a luat un avans pe tabelă, însă din nou s-a văzut mâna antrenorului Miroslav Popov, care a reușit să schimbe echipa la un moment dat, a scos titularele, a introdus rezervele și s-a vazut rapid o îmbunătățire a jocului. Apoi am început să creștem treptat, iar ultimul sfert a fost fantastic, am dominat clar și am reușit să câștigăm acest meci important pentru clasament, dar și pentru moralul echipei.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns