Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române

Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române

Ceremonia de deschidere a proiectului

Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române”

 

 

Astăzi, 13 martie a.c., începând cu ora 11.00, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezenţa Excelenţei Sale domnul Jean – Hubert LEBET,  Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România,  a avut loc inaugurarea oficială a proiectului “Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române”.

Acest proiect beneficiază de finanţare elveţiano – română, în valoare de 1.882.352,94 CHF (1.600.000 CHF contribuţie elveţiană şi 282.352,94 CHF contribuţia României) şi se va derula pe o perioadă de doi ani, având ca obiective majore: dezvoltarea capacităţilor Jandarmeriei Române de gestionare a manifestaţiilor publice de amploare şi a manifestărilor sportive de dimensiune internaţională şi consolidarea securităţii cetăţenilor şi a mediului înconjurător în zonele montane, pentru  o dezvoltare turistică durabilă.

Cu prilejul ceremoniei inaugurale, Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene a declarat: “Vreau să vă spun că sunt un ambasador fericit că sunt în România. Aveţi o ţară frumoasă, oameni pregătiţi şi instituţii care funcţionează. Există şi probleme, ştim acest lucru, dar împreună cu Jandarmeria Română am făcut multe lucruri bune şi colaborăm foarte bine, aşa cum am colaborat  şi cu Poliţia Română în alte ocazii. Prezenţa noastră aici este  dovada acestei colaborări eficiente la care fac referire. Avem parteneri serioşi şi eficienţi, precum şi experţi care ne sprijină în munca pe care o desfăşurăm…Mesajul meu este că atunci când vrem să colaborăm cu România şi cu instituţiile ei, acest lucru chiar funcţionează”.

De asemenea, tot în acest context, domnul colonel dr. Mircea Olaru, Inspectorul general al Jandarmeriei Române a afirmat că, “obiectivele urmărite reflectă preocupări şi competenţe comune atât ale Jandarmeriei cât şi ale partenerilor elveţieni, ce se doresc a fi proiectate în spaţiul public, în folosul cetăţenilor, într-o manieră cât mai eficientă. Împreună cu partenerii noştri elveţieni am încercat să implicăm în demersurile noastre cât mai multe instituţii care să poată concura la bunul mers al proiectului. Mizăm pe o participare activă şi pe un angajament ferm din partea tuturor celor angrenaţi în atingerea obiectivelor proiectului şi ne dorim ocolaborare fructuoasă cu partenerul nostru principal, Academia de Poliţie din Savatan, Elveţia”.

La ceremonie au mai luat parte: domnul chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Afacerilor Interne, reprezentanţi ai instituţiilor naţionale cu atribuţii în domeniile în care se derulează proiectul, precum şi experţi cu responsabilităţi în derularea proiectului din cadrul Jandarmeriei Române.jandarmi

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns