hitfm

ASCULTA RADIO ORION PE HITFM.RO

Concluziile vizitei cu presa din Regiunea Centru la proiecte contractate prin Programul REGIO - Ziarul Apulum
Actualitate, Social

Concluziile vizitei cu presa din Regiunea Centru la proiecte contractate prin Programul REGIO

Vizita cu presa la proiectele Regio (11)În cadrul vizitei la proiecte, organizată luni, 11.11.2013, jurnaliștii din Regiunea Centru au aflat unde și pentru ce s-au alocat fondurile Regio.

ADR Centru a invitat  mass media la proiectele finanțate din fondurile Programului Operațional Regional, pentru a vedea rezultatele implementării acestor inițiative.

În cadrul acestei întâlniri cu presa, a fost propusă vizitarea a cinci proiecte finanțate prin programul Regio, trei dintre acestea fiind deja finalizate.

Drumul modernizat cu patru benzi la ieșirea din Alba Iulia către, Cluj, 24 de străzi reabilitate din cartierul vechi al municipiului, dar și un centru social, o nouă clinică medicală și  un liceu, au fost proiectele unde presa a putut vedea cum s-au investit fonduri nerambursabile și care sunt beneficiile aduse comunității.

După o scurtă prezentare a stadiului Programului Operațional Regional la nivelul Regiunii Centru ce a avut loc la sediul ADR Centru din Alba Iulia, jurnaliști prezenți au primit informații referitoare la proiectele derulate la nivelul municipiului Alba Iulia de către primărie, finanțate din fondurile programului Regio, respectiv cele trei căi de acces principale în oraș reabilitate, străzile din centru, modernizarea centrului pentru vârstnici, cetatea Vauban restaurată, dar și amenajarea Parcului Dendrologic, un proiect care se va finaliza în curând.

Primele proiecte vizitate la fața locului de către jurnaliști, au fost străzile reabilitate din centrul orașului și șoseaua modernizată la ieșirea din Alba Iulia către Cluj.

Următorul proiect vizitat de către grupul de jurnaliști a fost Centrul social pentru Vârstnici ”Sfântul Andrei” din Bărăbanț, finalizat în proporție de 70%, unde 32 de persoane vor beneficia pe viitor de servicii sociale.

Vizita a continuat apoi la sediul noii clinici de urologie din Alba Iulia, proiect realizat de către o microîntreprindere, prin care s-au creat 6 locuri de muncă și un număr de peste 100 pacienți vor fi tratați lunar.

În ultimii ani am constatat că presa este tot mai interesată de a vedea evoluția proiectelor și modul cum sunt cheltuite fondurile nerambursabile.

Acest lucru se vede cel mai bine prin vizita în teren, la fața locului.

Sprijinim astfel jurnaliștii să se documenteze și să informeze corect cetățenii asupra stadiului atins în proiecte, dar și despre obiectivul acestor cereri de finanțare prin care se obțin bani europeni. Trebuie ca oamenii să afle atât valoarea sprijinului financiar nerambursabil, dar și destinația acestor resurse.

În cadrul acestor vizite reușim să asigurăm contactul direct dintre beneficiar și mass media, ambele părți având oportunitatea de a discuta despre eforturile depuse în implementarea unui proiect finanțat cu fonduri nerambursabile, care sunt problemele sau dificultățile întâmpinate și rezultate obținute de către toți.

Vorbim de cheltuirea transparentă a fondurilor, de dreptul cetățenilor de a cunoaște beneficiile pe care le va obține comunitatea prin proiectele finanțate din fonduri europene”, a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.

Delegația formată din reprezentanți ADR Centru și jurnaliști s-a deplasat la ultimul proiect propus pe agenda vizite, ce a vizat observarea stadiului lucrărilor executate pentru reabilitarea Colegiului național ”Bethlen Gabor” din Aiud.

Acest proiect, are cel mai mare buget la nivel național, din fondurile REGIO destinate reabilitării infrastructurii educaționale.

Bugetul solicitat, de peste 23 milioane lei, este investit în reabilitarea campusului preuniversitar, creșterea numărului de clase, dotarea lor cu echipamente IT și mobilier școlar specific, de care vor beneficia cei peste 580 de elevi ce frecventează colegiul.

Distribuie Acum

12 noiembrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...