Colonia TCH Oaşa

Colonia TCH Oaşa

foto: amfostacolo.ro
foto: amfostacolo.ro
foto: amfostacolo.ro

Au venit din toate colţurile ţării ca să construiască baraje şi hidrocentrale. Cei care au trăit acele vremuri îşi amintesc cum, aproape peste noapte, au apărut oraşe în miniatură, construite din barăci din placaj, izolate cu vată de sticlă. Prima colonie de pe Valea Sebesului a fost cea în care locuiau cei care lucrau la barajul de la Oaşa, colonia Fetiţa. Era aşezată la cinci kilometri de barajul Oaşa, în apropierea locului unde se afla acum Mănăstirea Oaşa. De fapt mănăstirea conţine şi o clădire, din cărămidă şi piatră, care făcea parte din colonia Oaşa.

Copilăria la 1500 de metri, la Fetiţă

Practic cei care au fost primii locatari ai coloniei au fost cei care au lucrat la construirea hidrocentralei Porţile de Fier I, de la Orşova. Pentru mulţi dintre ei a fost un şoc mutarea de la civilizaţia oraşului, într-o colonie de barăci, în vârful muntelui. “La Orşova aveam grădiniţă, şi pe lângă că mergea televizorul pe programul 1, prindeam şi sârbii şi bulgării. Ba uneori mai intrau şi posturi italiene. La Oaşa nu prindeam nici programul I. Cum să vă spun, era pustietate totală, eram câţiva copii care ne ştiam de la Porţile de Fier, şi mai veniseră câţiva din Moldova, de la Bicaz. Vă daţi seama, în vacanţă, părinţii plecau la ora şapte la servici, şi se întorceau pe la cinci. Ne închideau în casă, şi câteva săptămâni am stat împreună cu soră-mea închise în casă. Chiar dacă eram copil, aproape că făceam cu nervii. Până ne-am prins, că stând la parter, putem esi pe geam. Şi nu înţelegea maică-mea de ce suntem aşa de obosite. Dar într-o zi, a venit maică-mea mai devreme de la serviciu, era ceva ziua hidrotehnistului, nu mai ştiu eu ce, şi ne-a prins jucându-ne cu copii în faţa blocului. Următorul pas, după o chelfăneală bună, a fost să bată geamurile în cuie. Închipuiţi-vă, două fetiţe lăsate să umble aiurea, în pustietatea aia, pe unde ursul nu era chiar străin.” ne povesteşte Mihaela, unul dintre copii coloniei.

Dorin, un alt copil venit de la Lotru, îşi aminteşte că, “nu aveam şcoală, nu era grădiniţă, era doar un magazin, mă rog, un fel de magazin şi o cantină. Acolo mâncăm şi noi uneori, acolo mâncau muncitorii care aveau abonament, acolo mâncau soldaţii care lucrau la baraj. Nu vă puteţi închipui cum arată colonia aia în primii ani. Când au început să se construiască mai multe barăci, au venit şi minerii care lucrau a aducţiune, şi betoniştii, deja erau acolo sute de oameni, cu copii după ei. Începeam chiar să ne împărţim pe găşti, în funcţie de zona de colonie în care locuiam. S-a construit apoi şi o şcoală, şi grădiniţă, se schimbaseră lucrurile. Greul pentru noi a început când a trebuit să mergem la liceu şi să stăm în internate. Sincer, pentru mulţi dintre noi, adaptarea a fost destul de grea. Aici, la Oaşa eram ca o mare familie. Acolo, la oraş, eram printre străini.”

A căzut în prăpastie cu Belazul meu

Cu cât înainta construcţia complexului hidroenergetic de la Oaşa, cu atât se strângeau relaţiile între oameni. Multe cupluri s-au format aici şi au devenit familii, care de 40 de ani, dăinuiesc.şi acum. Nici tragediile nu au acolit organizarea de şantier de la Oaşa. Janos, pe atunci un tânăr şofer, îşi aminteşte cum colegul de utilaj a murit, după ce s-a prăvălit cu vehiculul în prăpastie. “Trebuia între colegul meu în schimb de zi, dar m-a rugat să mai stau eu o tură, că a fost noaptea la o cumetrie şi încă nu şi-a revenit din beţie şi că o să stea el în schimbul de noapte în locul meu. Ne ştiam de la Porţi, am fost cu el acolo şi nu puteam să îl refuz. După ce a intrat el în tura, cobora din cariera cu utilajul ăla de 75 de tone. Era un frig năprasnic, sistemul hidraulic de frânare a îngheţat şi s-a prăvălit cu Belazul în prăpastie. N-am mai fost om câteva luni de zile. Trebuia să fiu în locul lui. Asta e viaţa, nu te poţi pune cu ea.”

Complex hidronergetic Oaşa constă practic în barajul de anrocamente de la Oaşa, aducţiunea Oasa-Galceag, hidrocentrala Galceag şi mai multe aducţiuni secundare.

Viaţa coloniei TCH Oaşa a continuat până la jumătatea anilor 80, când grosul activităţii s-a mutat în aval, la Barajul de la Tau-Bistra, iar atât coloniştii cât şi clădirile au fost mutate 15 kilometri mai aproape de civilizaţie. Ultimii colonişti au plecat de la Oaşa în primii ani de după revoluţie, când de fapt şi lucrările la baraj, s-au finalizat, odată cu turnarea plăcilor de beton şi etanşarea fetei barajului.

O parte dintre colonişti s-au mutat şi în colonia de la Dobra, care deja fusese şi ea ridicată, dâre despre acestea, în numerele viitoare.

Emanuel Jilinschi

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns