CLEMENT NEGRUŢ: În noul PNL, nu miroase a bine

CLEMENT NEGRUŢ: În noul PNL, nu miroase a bine

O spun cu foarte mare părere de rău: Am avut din nou dreptate. Da, am avut dreptate când am simţit acea amărăciune în suflet când s-a semnat actul de dispariţie al PDL-ului. Acum simt din nou o amărăciune şi mai mare când PNL-ul dansează pe mormântul a ceea ce a fost odată PD-ul.

În 7 octombrie 2014 spuneam că nu pot să cred, că PDL, că PD-ul, partidul care m-a format ca politician nu mai există. Nu puteam înțelege cum dispare un partid curajos, construit cu multă trudă, renăscut din cenușă sub conducerea lui Traian Băsescu, partidul care a dat preşedintele ţării timp de două mandate, partidul care a fost la guvernare aproape 10 ani în perioade diferite şi care a avut premier. PDL a dispărut fiind vândut de Blaga şi de cei din jurul său. Spuneam atunci, iar acum s-a confirmat: liberalii au trădat şi vor mai trăda. În 2007 ne-au aruncat de la guvernare, după ce în 2004 i-am făcut oameni, când nici în visele lor de la Brătianu încoace nu mai sperau să ajungă să aibă prim ministru.

După anihilarea PDL-ului, acum unul din liderii liberalilor, domnul Atanasiu scapă porumbelul şi dă pe față starea de fapt din actualul PNL: „Noi, fără PD nu câștigam preşedintele. Ne-am ţinut de nas şi am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deştept chiar dacă în unele judeţe: Alba, Bistrița e un puţin altfel. Un lucru deştept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la preşedinție al partidului şi ei ne-au dat sediul (râsete), locaţia în care să funcţionăm. Gândiţi-vă că avem 28 de judeţe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obţine. Eu vă spun că le-am dat şi iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă! Nu e corect deloc, dar n-am nicio reţinere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poţi face ce vrei şi ai tot. Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Sa fie foarte clar! A fost şi va fi al nostru. Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân şi nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu şi cu lacu.…Îmi fac un bine dacă pleacă…Nu o sa plece, nu-s proşti. O sa convieţuim cu ei. Liderii lor o sa dispară rând pe rând!.”

Am spus-o şi în 2014 şi le-o spun și acum celor care s-au intitulat cândva lideri ai PDL-ului: V-aţi vândut, domnilor, pe ,,30 de arginţi,,!

Mă gândesc acum la anumite persoane care se arătau gata să-şi scape lama briciului pe vene, susţinând sus şi tare că nu vor pleca din acest partid, că ei vor fi cei care vor stinge lumina, că vor pleca din politică dacă PDL dispare. PDL a dispărut, oameni buni! L-aţi distrus! Acum îi este batjocorit numele şi voi care aţi stat cândva sub sigla lui. Dragi prieteni lideri ai PD aşteptaţi şă dispăreţi aşa cum spune domnul Atanasiu ? Domnule Mircea Hava de ce tăceâţi mâlc şi nu spuneţi nimic despre adevărul răsuflat de ,,colegul” Atanasiu? Aţi pus batista pe ţambal. Liberalii s-au ţinut de nas pentru fuziunea cu PDL-ul, spun ei. Dar în perioada de convieţuire cu PSD-ul nu au fost nevoiţi să-şi bage formol în nas? Îi întreb eu.

Mă felicit pentru decizia mea din 2013, cand am ,,mirosit” trădarea ce a urmat şi am construit un partid din spiritul PD–ului de altă dată. Am rămas lângă cel care a fost şi va rămâne politicianul etalon pentru pedelişti şi nu numai – Traian Băsescu. Am reuşit totodată să salvăm şi alte elemente de identitate ale vechiului PDL, care descriu spiritul pe care l-a salvat PMP.

Acum îi rog din nou pe toţi pedeliştii, pe toţi cei care se declară ,,băsişti” să vină alături de PMP. Aici este locul vostru, dragi colegi, aici este viitorul nostru comun. Noi vom schimba România în bine.

Președinte PMP Alba,deputat Clement Negruț

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns