Clarificări privind lansarea măsurilor pentru sectorul agricol

Clarificări privind lansarea măsurilor pentru sectorul agricol

Un număr tot mai mare de investitori aleg să se concentreze pe domeniul agricol. Este incontestabil că în următorii ani, cererea pentru bunuri agricole va avea o creştere semnificativă. Ca atare, agricultura reprezintă o enormă oportunitate pentru investitori, atât în ceea ce privește amploarea terenurilor neexploatate, cât şi stimulentul pe care agricultorii ar putea să îl dea afacerilor lor prin proiecte finanţate din fonduri europene.

În data de 20 aprilie 2016, Guvernul a aprobat actul normativ care modifică și completează Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) cofinanţate din FEADR şi de la bugetul de stat. Prevederile HG simplifică şi facilitează modul de accesare a fondurilor europene prin PNDR 2014-2020. Conform MADR, prin acest act normativ s-au adus o serie de clarificări şi completări referitoare la:

  • dovada asigurării cofinanțării private;
  • aspectele privind măsurile cu caracter compensatoriu;
  • condițiile de accesare și implementare a măsurilor de sprijin forfetar;
  • condițiile de accesare și implementare a proiectelor finanțate prin LEADER;
  • atribuțiile organismelor cu sarcini delegate privind implementarea măsurilor PNDR 2014-2020.

Aprobarea actului normativ în cauză, a deschis drumul lansării măsurilor aferente PNDR 2014-2020 pentru sesiunea de depunere 2016. Conform declaraţiilor Ministrului agriculturii, în data de 28 aprilie vor fi lansate 5 măsuri pentru sectorul agricol.

„Joi, 28 aprilie, lansăm prima sesiune de depunere de proiecte pe masuri din PNDR 2014 – 2020. Pachetul cuprinde 5 măsuri pentru sectorul agricol şi vor fi deschise în perioada aprilie-octombrie 2016. Am suplimentat toate sumele deoarece consider că e bine să lansezi de la inceput sume cât mai mari, ca să nu te mai duci cu banii la sfarşitul programului. De aceea am suplimentat sumele pentru toate măsurile”- Achim Irimescu, Ministrul Agriculturii

Măsurile pentru sectorul agricol, care urmeaza sa fie lansate:

  • 1 „Investiţii în exploataţii agricole”, cu o alocare de peste 270 milioane de euro,
  • 1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” — 161 de milioane de euro,
  • 3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” — 100 de milioane de euro,
  • 4 „Cooperare lanţul scurt” – 7 milioane de euro,
  • 4a „Cooperare lanţ scurt sector pomicol” — 3,5 milioane euro.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale precizează că valoarea sprijinului financiar nerambursabil, disponibil pentru sectorul agricol, va fi de aproximativ 540 de milioane de euro. Ghidurile solicitantului în variantă finală urmează a fi publicate pe site-ul MADR şi pe site-ul AFIR.

Măsurile care urmează a fi lansate se axează pe îmbunătățirea sectorului agricol, dezvoltarea economică a spaţiului rural din România, creşterea capacităţii de adaptare a comunităților rurale şi îmbunătățirea calităţii vieţii în zonele rurale, creşterea viabilităţii exploataţiilor agricole şi încurajarea întineririi generațiilor de agricultori.

Experţii Feun.ro, vă stau la dispoziţie pentru detalii privind condiţiile de accesare şi pentru stabilirea eligibilităţii solicitanţilor.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns