Social

Circa 250 de intervenții chirurgicale oftalmologice de la deschiderea secţiei

543157_425814847509314_1899007800_nSecția de oftalmologie a Spitalului Județean de Urgență Alba a fost reabilitată în întregime și dotată cu aparatură medicală de înaltă performanță în luna mai 2012.

De la deschiderea blocului operator și până la acest moment au fost efectuate circa 250 de intervenții chirurgicale oftalmologice.

Gradul de adresabilitate al pacienților din județul Alba a crescut și datorită creșterii standardelor hoteliere.

S-au efectuat cu precădere operații de cataractă

625593_425814340842698_1785632683_nÎnainte de dotarea acestei secții pacienții din județul Alba erau nevoiți să se adreseze altor centre de oftalmologie.

De anul trecut în secție poate fi găsită însă, aparatură pentru investigații și aparatură performantă pentru operații, microscop operator și aparat de facoemulsificare.

Acest aparat permite o incizie foarte mică prin care poate fi extras cristalinul cataractat (cristalin opacizat care a devenit dur, uneori îngălbenit sau brun).

Această tehnică se realizează prin irigație și aspirație după ce mai întâi cataracta a fost fragmentată cu ajutorul ultrasunetelor.

602114_425814547509344_1673074536_nCele mai multe dintre operațiile realizate au fost pentru înlăturarea cataractei.

Această afecțiune a ochiului poate fi întâlnită mai ales la persoanele vârstnice.

Cu toate acestea și persoanele mai tinere pot să sufere de cataractă, acesta fiind de fapt o complicație a unor afecțiuni oculare precum miopie forte sau glaucom.
De asemenea, pot apărea cataracte patologice, la pacienții cu boli precum diabetul zaharat, boli endocrine, boli autoimune sau infecții generale ale organismului.

Există și cataractă congenitală, prezentă încă de la naștere”, a explicat medicul primar oftalmolog Tatiana Platon, șeful Secției de oftalmologie din Spitalul Județean de Urgență Alba.

Condiții hoteliere foarte bune pentru pacienții spitalizați

Gradul de adresabilitate al pacienților din județul Alba a crescut și datorită condițiilor hoteliere.

Tot în anul 2012 au fost igienizate grupurile sanitare, saloanele au fost reabilitate, mobilierul și pardoseala au fost schimbate.

524413_425814267509372_1303067837_nCondițiile de spitalizare pentru pacienți sunt foarte bune și acest lucru se vede și în gradul de adresabilitate.

Acestei secții i se pot adresa toate categoriile de pacienți deoarece cu dotările medicale actuale în secția de oftalmologie se pot efectua și intervenții chirurgicale pentru tratarea plăgilor traumatice, a glaucomului sau a afecțiunilor corneene.

De asemenea, putem oferii condiții hoteliere foarte bune”, a mai spus medicul Tatiana Platon.

Distribuie Acum

8 aprilie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...