hitfm

ASCULTA RADIO ORION PE HITFM.RO

Cetatea Alba-Iulia, istorie şi artă - Ziarul Apulum
Actualitate, Cultura, Stirea Zilei

Cetatea Alba-Iulia, istorie şi artă

âTransilvania ,,ţara de peste munţi”, privită din Ţara Românească sau Moldova, ori ,, cetatea dintre munţi’’ privită din interiorul arcului carpatic, este o întinsă regiune a României cu o istorie adesea zbuciumată si derulată de-a lungul multor milenii de existenţă(Boia, 2002, 19-22). Arealul geografic şi caracteristicele reliefului( podiş înalt înconjurat aproape complet de un lanţ muntos) au dat şi specificul întinsei regiuni, acela de loc ferit, ori de adăpost fortificat natural în calea diverselor calamitaţi naturale ce devastau regiunile de câmpie. Şi atunci când evoluţia societăţii umane a permis( formarea primelor state sclavagiste) comunitatea oamenilor a valorificat din plin acest specific natural al regiunii. Imperiul lui Burebista avea în Transilvania un centru strategic vital în politica ofensivo-defensivă ce o practica faţă de vecinii care erau alte state puternice sclavagiste. Regatul lui Decebal îşi avea reşedinţa la Sarmizegetusa Regia, pe apa Grădiştei, afluient al Mureşului care împreună cu Oltul sunt cele doua importante artere riverane care străbat podişul transilvan. Regele dac crease în Transilvania un sistem de fortăreţe atât de elaborat, încât se făcuse admirat şi de duşmanii săi romanii, care scriau despre el că reuşise să fortifice şi munţii( de fapt el numai completase fortăreaţa naturală a Carpaţilor, cu amplasarea unor cetaţi puternice în locuri strategic alese şi ridicate adeseori de prinzonieri sau ingineri romani). Războiul dintre Imperiul Roman şi Regatul Dac de la începutul celui de-al I I-lea veac al erei creştine (101-106 d.Chr.) a fost lung şi greu. Imperatorul Traianus a trebuit să angajeze toate resursele Imperiului pentru a străpunge fortăreaţa transilvană. Armata romană era în acele vremuri o forţă redutabilă, care putea pierde bătălii dar niciodată războaie. Un pod din lemn şi piatră ( L=1100m, l=15m) construit peste Dunare( de la Pontes la Drobeta )de Apollodor din Damasc ( minune a artei militare romane ce asigura o legătura stabilă între forţa ofensivă şi resursele imperiului), şi cavalcada năucitoare a cavaleriei romane , care după ce-i desparte pe daci de potenţialii lor aliaţi cade în spatele apărării lor ; supun Dacia la picioarele lui Traianus. Dacă în Antichitate podişul transilvan şi-a jucat rolul de bastion fortificat al triburilor ce-l populau, acest rol s-a prelungit în perioadele tulburi ce-au urmat , de Ev Mediu : Timpuriu, Dezvoltat si Târziu, când cei ce râvneau la bogăţiile Transilvaniei erau mulţi şi puternici. Şi tocmai din acest rol defensiv al regiunii într-o Euro- Asie agitată şi-n plină transformare( determinată de prăbuşirea Imperiului Roman), Transilvaniei i s-a croit un nou destin, şi-anume cel de avanpost de graniţă a două mari civilizaţii creştine : cea occidentală( a vechii Rome) şi cea orientală( a Constantinopoleului). În acest spaţiu protejat natural s-au făcut simţite şi uneori s-au contopit puternice influienţe venite din vest sau din est şi aduse aici de mai mult sau mai puţin vremelnicii cuceritori militari ori politici ai regiunii. Aceste influienţe sunt vizibile şi astăzi mai ales prin intermediul artei şi-n special al artei monumentale căci piatra, metalul şi lemnul prelucrate şi folosite de om la ansamblarea construcţiilor monumentale au valoarea de martor şi mărturie persistentă în pledarea unui adevăr istoric.

Cetatea medievală a Albei-Iulia este un exemplu tipic pentru evoluţia unei fortificaţii citadine din sud-vestul Transilvaniei. Prima mare fortificaţie de pe teritoriul localitătii s-a construit în sec. II d. Chr., deşi nu este exclusă ipoteza existenţei unor întărituri dacice pe acest loc. Romanii dupa ce au cucerit Dacia( 106) au construit la Apulum (Alba Iulia), un mare castru. Acest castrum (415x425m) a fost construit, dupa toate regulile artei militare romane, pentru a adăposti efectivele Legiunii XIII-Gemina, prima legiune desemnată de Traianus să apere teritoriul nou cucerit. Fundaţia incintei de 1,80 m lăţime şi 2,50 m. adâncime susţinea elevaţia unui zid de piatră ecarisată adusă din carierele de la Ighiu. Castrul avea sigur două porţi (porta principalis dextra si sinistra) dar probabil 4 înspre punctele cardinale, un mare val de pământ interior sprijinit de un zid de piatra, drumuri pavate, cazărmi, terme, etc

Castrul de mari dimensiuni, reparat şi reînnoit de mai multe ori a servit drept bază pentru toate fortificaţiile din Evul Mediu de la Alba Iulia până-n epoca modernă, demolând teoriile că ar fi existat fortificaţii pre feudale pe acest loc( Moga, 2009,5-6). În cadrul vechiului castru apare prima formaţiune prestatală românească cu centrul întărit la Alba, condusă de voievodul Gyla. În vremea cuceririlor maghiare, voievodatul Albei devine comitat maghiar în 1177, fiind un punct de sprijin al Regatului Ungar în acţiunea de cucerire a Transilvaniei. Primii voievozi ai Transilvaniei au fost comiţi de Alba, iar in sec. XI-XIII Comitatul Albei a fost cea mai importantă unitate administrativă a Ardealului( Erdely ; magh.) La începutul secolului al XII-lea, un episcop romano-catolic de Tansilvania începea construirea unei catedrale romanice în partea sud-vestică a vechiului castru din Apulum. Meşteri pietrari aduşi din Franţa au durat catedrala pe fundaţiile unei vechi basilici romane si ruinele primei biserici paleo-crestine din Transilvania. La începutul sec. XIII fortificaţia oraşului devine cetate regală dar in 1241 cetatea este cucerită si distrusă de tatari. Oraşul şi cetatea adânc afectate de invazia tatară, sunt cedate de către regele Bela IV si fiul sau Stefan V, Capitlului Transilvaniei din Alba Iulia, o forţă capabilă de-a mai salva ceva de la dezastru. Centrul administrativ al comitatului a fost mutat la Piatra-Craivii, unde saşii din Ighiu si Cricău au înalţat în 1272 o cetate pe locul unei fortificaţii dacice din sec.I. Episcopia Catolica de Alba a amânat reconstruirea Cetatii pentru a finaliza construirea catedralei ,, Sf. Mihai’’ şi ea distrusă de tătari în 1241. În 1277 se răscoală saşii care cuceresc oraşul şi catedrala ucigând 2000 dintre localnici. După acest atac fortificările defensive ale catedralei se înmulţesc dar atacurile tătarilor continuă în tot sec. XIII şi începutul sec. XIV. Tot în acest timp sunt reluate şi lucrările de reparaţie şi reconstrucţie a zidurilor de incintă ale cetăţii ridicate pe ruinele castrului. Urmează o perioadă de relativă prosperitate a urbei de pe malul Mureşului mai ales sub Iancu de Hunedoara care învins de turci într-o luptă la Sântimbru în 1442, a finanţat lucrări de fortificare a cetăţii Balgrad(Alba Iulia), şi-a Bisericii din Sântimbru. În sec. XVI se văd preocupări pentru realizarea unui sistem de fortificaţii la Alba Iulia. Regele Vladislav al II-lea donează 2000 florini pentru reparaţia zidurilor Cetăţii, dar adevărata reconstrucţie se va face după 1526( bătălia de la Mohacs), căci în 1542 Alba Iulia devine capitala Principatului Transilvaniei pentru aproape 150 de ani. Din 1551 in 1555, guvernatorul Transilvaniei în numele Habsburgilor, generalul Castaldo initiaza un program ambitios de reconstructie a cetatilor ardelene prin introducerea bastioanelor.

În cetatea Albei, aceste bastioane de pământ tasat erau amplasate în colţurile incintei castrale şi aveau menirea de-a flanca curtinele. S-a mai săpat şi un mare şanţ în jurul incintei iar în spatele bastioanelor era prevăzută o terasă pentru amplasarea tunurilor. Lucrările au fost reluate abia în sec. XVII când principele Gabriel Bethlen(1613-1629) a impus Dietei o continuare a lucrărilor lui Castaldo. În timpul domniei lui s-au construit două din cele patru bastioane de piatră cu terase retrase pentru artilerie unul în colţul de sud-vest, mai mare ca dimensiuni şi unul în sud-est, mai mic. S-au reconstruit şi cele două porti : Sf. Gheorghe în răsărit care avea şi o barbacană şi Sf. Mihai în apus care avea şi un pod mobil aruncat peste şanţ. Principele a construit şi-n interiorul incintei cetăţii edificii importante precum Palatul Princiar în partea de sud. Sub dominaţia Habsburgilor cetatea Albei cunoaşte o ultima şi mare modernizare (Anghel, 1986,70-84).

Cetăţile de tip Vauban, reprezentau la finele sec.XVII, sec. XVIII, principala şi cea mai modernă fortificaţie militară europeană, angrenată în luptele cu turcii porniţi într-o ultimă dar puternică ofensivă asupra Europei. Transilvania, avant postul habsbugic, de data asta, al defensivei europene în faţa inamicului, s-a integrat acestei tendinţe novatoare prin cetăţile mari de tip Vauban de la Alba Iulia, Timişoara şi Ada-Kaleh şi altele mai mici de la Miercurea-Ciuc, Braşov, Sibiu, Făgăraş, Deva ş.a.m.d. Înfăptuitorul cetăţii Alba –Carolina, a fost împăratul Carol al VI-lea (1685-1740), tatăl Mariei- Tereza împărăteasa ce-i va da strălucire. Artizanul acestei bijuterii a coroanei habsburgice care a costat un million de guldeni-aur, a fost arhitectul italian, Giovanni Morando Visconti al cărui plan al cetăţii a fost aprobat de principele şi generalul desemnat cu această sarcină, Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714. lucrările au început în 1715, iar munca de rutină au înfăptuit-o mai mult de 20 000 de ţărani –iobagi aduşi forţat la muncă din toate regiunile Transilvaniei( Goronea, 2007, 55-58).

Corpul de tehnicieni şi arhitecţi venea de la Viena, de unde venea de altfel între 1715-1738 şi prima echipă de sculptori conduşi de Iohann Konig . Din punct de vedere artistic Cetatea Alba- Carolina este o expresie în piatră a barocului de tip german. Spre deosebire de barocul exploziv al ţărilor occidentale şi meridionale, barocul german este mai sobru, are linii şi tuşe mai ferme, păstrînd însă în esenţă fluiditatea stilului baroc în artă. Poate cea mai reprezentativă creaţie în acest stil este la Alba-Iulia, poarta a III-a a cetăţii, Poarta Carol. Folosită în anii comunismului de către Armată, cetatea din Alba- Iulia, intens renovată şi restaurată în anii de democraţie, tinde să devină una din cele mai bine păstate fortificaţii de tip Vauban din Europa.

Istoria zbuciumată a Transilvaniei ( avanpostul estic al civilizatiei occidentale in Evul Mediu), se reflectă în cultura şi civilizaţia oraşelor şi satelor de pe cuprinsul ei. Dar dacă în unele zone unele influienţe străine sau simţit mai pregnant ( maghiară în Cluj-Napoca, Tg. Mureş, Miercurea Ciuc ; germană în Mediaş, Sighişoara, Sibiu ; etc.), în alte zone nu s-a simţit aproape de loc( Ţara Haţegului, ţinutul Braşovului), au fost şi zone (printre care şi a Albei ) în care s-a reglat un echilibru între influienţa straină şi zestrea autohtonă. Monumentele arhitectonice ale oraşului dintre care amintim : catedrala romano-catolică, clădirea ,,Babilon’’(Muzeul Unirii), Porţile cetaţii ,, Alba-Carolina’’., bastioanele Vauban, palatul Princiar, palatul Apor, palatul episcopal, catedrala ortodoxa, etc. exprimă prin arhitectura lor această tendinţă spre echilibru.

Catedrala Romano-Catolică ,,Sf. Mihail’’, unul dintre cele mai vechi edificii ale oraşului, îmbină armonios stilul romanic cu cel gotic : plan romanic de bazilica cu 3 nave cea din mijloc supraînnălţată, dar absida altarului mult prelungită în stil gotic, portal sudic în stil romanic şi portal vestic (al intrării principale) sub arc frant în stil gotic, capele gotice, redecorate într-un baroc timpuriu, ş.a m.d. ( Josan, 1985, 203).
Îmbinarea dintre stiluri arhitectonice diferite fiind firească la un avanpost al civilizaţiei occidentale, pe plan urbanistic local la fel de firească este alăturarea catedralei catolice de cea ortodoxa. Biserica Mitropoliei de Alba a fost ctitorită de către Mihai Viteazul si soţia sa Stanca în 1599. Ea a fost dărâmată de austrieci şi reconstruită pe vechiul amplasament sub forma Catedralei Reintregirii în 1922 de regii României reunite Ferdinand si Maria. Catedrala reuneste arhitectural mai multe stiluri arhitectonice din cadrul curentului romantic românesc mai pregnant fiind cel Brâncovenesc.

Marius Szekely

Distribuie Acum

26 mai 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...