Actualitate, Social

Cergău: redescoperirea străvechiului port de către comunitate

DSC_3555Sute de ciorgoveni au participat duminică, 24 noiembrie 2013, de la ora 14, la Căminul cultural din Cergău, județul Alba, la un eveniment tradițional de excepție. Este vorba despre încheierea proiectului „Reconstituirea portului tradițional din Cergău, Alba – restituire parțială a patrimoniului imaterial local”, inițiat de Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba – ATMA și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Cu această ocazie, cei prezenți, au avut bucuria să redescopere portul străvechi de sărbătoare al satului din secolul al XIX-lea, femeiesc și bărbătesc, reconstituit după tehnicile vechi ale țesutului și cusutului de către un grup de femei, păstrătoare a meșteșugurilor și tradițiilor locale, din satele Lupu, Cergău Mic și Cergău Mare.

Astăzi, cei care reprezintă comuna Cergău la evenimentele spectaculare, îmbracă un alt costum popular, cel de influență sibiană, în alb și negru, mulți dintre ei neștiind de existența și frumusețea portului lor străvechi, pe care aceste femei înzestrate au reuși să-l reconstituie și să-l redea comunității din care provin.

Prin acest proiect, se urmărește creșterea respectului și a responsabilității față de patrimoniul imaterial local și național, stimularea meșteșugului țesutului și cusutului tradițional, prin creșterea numărului celor care doresc să confecționeze și să dețină costume populare autentice.

Evenimentul a debutat cu prezentarea celor două costume, femeiesc și bărbătesc, precum și a echipei de reconstituire formată din trei femei vrednice din Lupu și Cergău Mare: Ana Isăilă, Marioara Corlaciu și Ana Pop.

După prezentarea proiectului, a avut loc lansarea cărții ”Portul Tradițional din Cergău”, în prezentarea scriitorului Ioan Popa care a accentuat importanța cunoașterii adevăratului port popular, ca element esențial al identității locale.

În aplauzele celor prezenți, Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a  înmânat diplome de excelență atât echipei de reconstituire, cât și ciorgovenilor  care și-au adus aportul la realizarea acestui proiect în comuna Cergău.

Cei prezenți, timp de o jumătate de oră, au putut viziona și filmul etnografic „Portul tradițional din Cergău”, un documentar cu adevărat valoros.

În cadrul manifestării, organizatorii au pregătit și un spectacol folcloric susținut de Ansamblul județului Alba, condus de dirijor Alexandru Pal, publicul fiind nerăbdător să-i reîntâlnească pe artiștii: Maria Filimon, Nicolae Tuhuț, Floricica Moga și Cătălin Hașa.

Au mai participat Ansamblul folcloric „Ciorgovenii” din Cergău, publicul fiind încântat să se reîntâlnească cu înzestrații comunei: Daniela Mărginean, Alexandru Mărginean și rapsodul Nicolae Voinea.

Programul a fost încheiat de grupul vocal din Cergău care au interpretat un mănunchi de colinde. Întregul eveniment a fost prezentat de Angela Chelaru.

Manifestările tradiționale de la Cergău au fost organizate de Consiliul Județean Alba, Primăria comunei Cergău și Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Asociația ASTRA Blaj, Asociația Prietenii Muzeului Unirii.

25 noiembrie 2013

About Author

Marius Paul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...