CENTRELE EUROPE DIRECT AU DAT CULOARE VIETII PENTRU 25 DE COPII ALBAIULIENI...

CENTRELE EUROPE DIRECT AU DAT CULOARE VIETII PENTRU 25 DE COPII ALBAIULIENI . Comunicat.

Peste 60 de persoane au fost prezente la evenimentul de strangere de fonduri realizat in beneficiul celor 25 de copii din Centrul educational de zi ”Sfantul Nicolae” din Alba Iulia, pentru a contribui in acest fel la sustinerea cheltuielilor cu hrana acestor micuti. Sala de langa Poarta a III-a a Cetatii Alba Carolina din Alba Iulia a gazduit expozitia cu vanzare de lucrari artistice realizate de copiii din centrul de zi, alaturi de reprezentantii Centrelor de Informare Europe Direct. La eveniment a participat ES Ambasador Angela Filote, Sefa Reprezentantei CE din Romania. Evenimentul a fost organizat de catre Centrul Europe Direct Regiunea Centru, coordonat de catre ADR Centru si Centrul Europe Direct Alba Iulia, coordonat de catre FUNDATIA PAEM ALBA si Municipiul Alba Iulia, alaturi de Fundatia Comunitara Alba si Asociatia Filantropia Ortodoxa Alba Iulia.

 

Centrul de zi nu are acoperit integral bugetul de cheltuieli pe anul 2015 si de aceea exista o preocupare permanenta pentru fundraising, activitate prin care Fundatia Comunitara Alba ofera know-how si sprijin pentru cresterea capacitatii Asociatiei Filantropia Ortodoxa de a comunica, strange resurse, de a implica mai bine voluntarii si comunitatea. Pe langa plansele pline de culoare ce exprima modul in care copiii de la Centrul de zi ”Sfantul Nicolae” isi vad sau doresc sa isi vada lumea din jur si comunitatea in care traiesc, au mai fost oferite spre donare si alte lucrari artizanale din hartie si margele. Fondurile colectate vor fi apoi utilizate pentru a sustine o parte din cheltuielile cu hrana copiilor” a declarat Dorin Sava, director executiv al Fundatiei Comunitare Alba.

 

Pe langa organizatorii acestui eveniment, respectiv Centrele Europe Direct Regiunea Centru si Europe Direct Alba Iulia, Fundatia Comunitara Alba si Asociatia Filantropia Ortodoxa Alba Iulia, au mai oferit sprijin in realizarea acestui eveniment de responsabilitate sociala si Consiliul Judetean Alba, precum si Primaria Muncipiului Alba Iulia.

 

Expozitia cu vanzare de lucrari creative a fost realizata in beneficiul copiilor cu risc de abandon scolar. Lucrarile creative licitate in cadrul Expozitiei au fost planse realizate de catre copiii din Centrul de zi ”Sfantul Nicolae” din Alba Iulia, dar si lucrari realizate alaturi de reprezentantii Centrelor Europe Direct Romania.

 

„Sa recunoastem, bucuria si fericirea copiilor nu pot fi cumparate, dar pot fi sustinute prin actiuni simple si dezinteresate, iar initiativa celor doua Centre Europe Direct a demonstrat acest lucru. Cu ajutorul lor au fost stransi banii necesari pentru ca, acesti copii sa aiba asigurata hrana in cadrul Centrului. Ma bucur sa vad ca se promoveaza cetatenia europeana participativa si in comunitatea noastra locala“, a declarat dl. Mircea HAVA, Primar al Municipiului Alba Iulia.

 

Am fost onorat sa fiu prezent la  acest vernisaj si, mai ales, sa pot contribui la imbunatatirea increderii sociale a persoanelor mai putin favorizate. Activitatea Centrului de Informare Europe Direct se dezvolta de la an la an si pe langa actiunile noastre specifice de informare, reusim sa venim si in sprijinul comunitatii, pentru a afirma vocatia europeana a ADR Centru”, a declarat dl Simion Cretu, director general ADR Centru.

 

Alte informatii: Infiintat in anul 2011, Centrul de zi functioneaza in cadrul Asociatiei Filantropia Ortodoxa Alba Iulia si are ca obiectiv principal prevenirea abandonului scolar si mentinerea in sistemul de educatie a cel putin 25 de elevi cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani din Alba Iulia. Prin activitatile de dezvoltare personala realizate in centru se asigura un climat care permite copiilor sa descopere noi abordari practice ale invatarii.

Centrul de Zi ”Sf. Nicolae” este beneficiar al proiectului „Generatii – Centrul Comunitatii”, un proiect in sprijinul copiilor si varstnicilor din cinci orase, dezvoltat de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei cu sprijinul Raiffeisen Bank, ce aduce impreuna persoane apartinand mai multor generatii, voluntari varstnici si copii din familii sarace, care socializeaza, invata lucruri noi, se ajuta reciproc si primesc sprijin pentru a continua scoala.

 

Alba Iulia, 25.08.2015

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns