Cele mai importante proiecte de acte normative care vizează reforma în Sănătate

Cele mai importante proiecte de acte normative care vizează reforma în Sănătate

foto: paginafarmacistilor.ro
foto: paginafarmacistilor.ro
foto: paginafarmacistilor.ro

Ministerul Sănătăţii lansează în dezbatere publică cele mai importante proiecte de acte normative care vizează reforma în Sănătate.

Este vorba despre proiectul de lege privind salarizarea personalului medical, şi proiectul de lege privind răspunderea civilă (malpraxis). De asemenea, vor fi lansate în dezbatere publică principiile pe care se va baza pachetul de servicii medicale de bază şi proiectul de modificare a statutului spitalelor.

De la începutul anului ne-am asumat reforma şi faptul că anul 2013 este unul al schimbărilor în Sănătate. De altfel, o serie de direcţii de reformă le-am anunţat încă din programul de Guvernare. Este o reformă realizată de jos în sus, în care am avut numeroase consultări şi discuţii cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale, ale pacienţilor, sindicatelor, ONG-urilor etc. Fac precizarea că mi-am asumat cu bună ştiinţă unele amânări de termene tocmai pentru a fi sigur că opiniile, observaţiile şi sugestiile partenerilor noştri de dialog au fost consultate. Astăzi, venim în faţa dumneavoastră cu proiecte de lege corelate şi coerente, care au ca scop schimbarea sistemului de Sănătate. Este important de subliniat faptul că, în afară de proiectul privind răspunderea civilă, celelalte sunt proiecte pilot‘, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen NICOLĂESCU, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MS.

Proiectul de lege privind salarizarea cadrelor medicale are ca scop creşterea veniturilor medicilor şi stoparea exodului medicilor. Proiectul pleacă de la principiul că într-o unitate sanitară singurii care aduc venituri în urma serviciilor realizate sunt medicii.

În prezent există o grilă de salarizare bugetară în care este inclusă şi prestaţia medicului, grilă anacronică şi complet nemulţumitoare. În proiectul pilot al legii, vom scoate medicul din statutul bugetar şi îi vom oferi mai multe variante de lucru. Dacă optează să rămână în unitatea sanitară de stat şi să muncească normă întreagă, atunci va avea posibilitatea, după orele de program, să realizeze consultaţii private în paturi private sau într-o cotă parte privată dintr-o secţie a spitalului public. În acest fel, medicul va avea posibilitatea să realizeze venituri suplimentare în condiţii optime de timp şi confort‘, a mai spus ministrul Eugen Nicolăescu.

Conform proiectului de act normativ, cetăţenii pot achita serviciile private ale medicilor din asigurările private încheiate sau plătind tarifele stabilite prin normele la lege.

Proiectul de lege care prevede modificarea statutului spitalelor dă posibilitatea acestor unităţi să devină instituţii autonome, cu mai multă flexibilitate în asigurarea unui management eficient, astfel încât spitalele să devină competitive, iar medicii să fie plătiţi după performanţă.

Conform proiectului pilot, spitalele se vor împărţi în două categorii, unele de interes naţional (spitalele regionale de urgenţă, spitalele judeţene de urgenţă şi institutele) şi spitalele de interes local (spitalele municipale şi cele orăşeneşti).

Vor fi alese 12 unităţi medicale pentru implementarea proiectului pilot, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea prin HG.

Sistemul sanitar are nevoie de manageri performanţi, care să acţioneze eficient şi responsabil, în interesul pacienţilor, dar şi al angajaţilor din subordine. Acest lucru va duce treptat la depolitizarea funcţiei de manager‘, a precizat ministrul Sănătăţii, în cadrul conferinţei de presă.

Proiectul va rămâne în dezbatere publică în următoarele 30 de zile, timp în care MS aşteaptă propuneri din partea tuturor celor interesaţi pentru a-l putea completa şi îmbunătăţi.

Pe parcursul lunii, coordonatorul proiectului, Secretarul de Stat Raed Arafat, va relua discuţiile cu toţi partenerii MS – asociaţii de pacienţi, Colegiul Medicilor, sindicate.

Proiectul privind răspunderea civilă (malpraxis)

Principala modificare este instituirea obligatorie a unei proceduri care să aducă pe primul plan soluţionarea amiabilă a litigiului, prin negociere directă între asigurat, asigurator şi pacient.

Pacientul va beneficia de proceduri simplificate, costuri reduse şi garanţia că atunci când se va dovedi actul de malpraxis va fi despăgubit de către asiguratori.

De asemenea, noua lege le oferă medicilor o protecţie reală din partea asiguratorilor în cazurile de malpraxis, ei fiind asiguraţi atât pentru daune materiale cât şi morale.

În proiect a fost introdusă şi clauza de anterioritate, astfel încât medicul să fie asigurat pentru incidente petrecute cu până la 3 ani înaintea încheierii contractului de asigurare.

Elementele definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază

În definirea pachetului de bază MS încearcă să găsească un echilibru între nevoile individului şi dreptul său la sănătate pe de o parte şi obiectivul de a aduce eficienţă în sistemul sanitar, pe de altă parte.

În acest sens, definirea pachetului de bază se face după următoarele principii:

– extinderea accesului populaţiei la servicii sanitare de bază, incluzând aici şi asiguraţi şi neasiguraţi

– accentul pus pe prevenţie

– eficacitatea şi cost-eficacitatea

Pachetul de bază va conţine următoarele componente:

– Servicii preventive. Fiecare cetăţean va avea acces la un set de servicii de evaluare a riscurilor sale de boală şi servicii de consiliere pentru a putea controla aceste riscuri;

– Servicii de urgenţă. Cetăţenii vor beneficia de servicii de urgenţă prin creşterea acoperirii şi a calităţii acestora, în cadrul ambulanţei, serviciului SMURD, Centrelor de Permanenta şi al Unităţilor – Compartimentelor de Primiri Urgenţe;

– Programe de sănătate. Se va asigura acces în totalitate pentru programele care se adresează principalelor probleme de sănătate ale populaţiei: cancer, diabet, boli cardiovasculare / neurovasculare, transplant, boli rare, etc.;

– Medicul de familie va avea un rol esenţial in furnizarea de servicii din pachetul de baza

– Ambulatoriul de specialitate va reprezenta domeniul de asistenta medicala care va trebui sa preia gradual cea mai mare parte din serviciile de sănătate furnizate actualmente in spital;

– Spital. Serviciile medicale oferite in cadrul spitalului vor fi eficientizate.

Proiectele vor fi postate în dezbatere publică, pe pagina de web www.ms.ro, secţiunea transparenţă decizională şi sunt prevăzute a intra în vigoare începând cu anul viitor.

Am înţeles încă o dată că lucrând împreună cu partenerii MS – asociaţii de pacienţi, Colegiul Medicilor, sindicate – proiectele se pot perfecţiona. Vom promova o consultare amplă şi profesionistă pentru a finaliza proiectele cu cele mai pertinente propuneri şi observaţii‘, a subliniat ministrul Eugen Nicolăescu.

/p

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns