Cei care au violat şi omorât o bătrână din Zlatna au primit...

Cei care au violat şi omorât o bătrână din Zlatna au primit ce au meritat

poze-J.CâmpeniÎn data de 29.07.2013, la Tribunalul Alba a  fost soluţionat dosarul cu numărul 3890/107/2013, privind pe inculpaţii Stoica Sorin Ioan şi Mierea Raul Grigore, trimişi în judecată pentru săvârşirea  infracţiunilor de omor calificat, viol şi violare de domiciliu de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Inculpaţii şi-au recunoscut faptele pentru care au fost trimişi în judecată. Aceştia  au cerut să li se judece cauza potrivit procedurii simplificate reglementate de art.320 ind.1 C.p.p., urmând a fi avute în vedere exclusiv probele administrate la urmărirea penală.

Prin hotărârea pronunţată, Tribunalul Alba a hotărât următoarele:

– condamnarea inculpatului Stoica Sorin Ioan la pedeapsa de 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit. a teza II şi lit b Cod penal ( dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a  ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat)

– condamnarea inculpatului Mierea Raul Grigore la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit. a teza II şi lit b Cod penal. Inculpatul Mierea Raul Grigore a mai fost condamnat în anul 2010 pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat de Judecătoria Alba Iulia, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Tribunalul Alba a revocat liberarea condiţionată privind restul de pedeapsă  rămas  neexecutat,  inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 15 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit a teza II, lit b  Cod Penal

Hotărârea a fost pronunţată în şedinţa publică din 29.07.2013 şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va judeca de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Poliţia Orașului Zlatna a fost sesizată de către un bărbat din Zlatna, cu privire la faptul că a găsit-o pe mătuşa sa decedată în patul din locuinţa personală.

Întrucât din primele cercetări desfăşurate de poliţişti s-a constatat pe cadavru urme de violenţă, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă formată din ofițeri specialişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, (Serviciile de Investigații Criminale şi Criminalistic) şi ai Poliţiei oraşului Zlatna împreună cu medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Cu ocazia efectuării necropsiei cadavrului s-a stabilit faptul că moartea victimei, S.F., de 80 de ani din Zlatna, a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne, consecinţa unui traumatism toracic cu multiple fracturi costale şi leziuni în zona vulvo-rectală produse în urma unor raporturi sexuale vaginale şi anale.

În urma activităţilor de cercetare efectuate de poliţişti, la scurt timp de la sesizare s-a reușit identificarea şi reţinerea principalilor suspecţi de comiterea faptei, S. Sorin Ioan, de 33 de ani, din Zlatna şi M. Raul Grigore, de 28 de ani, din Zlatna, ambii cunoscuţi cu antecedente penale.

În cursul cercetărilor s-a stabilit faptul că în noaptea de 01/02.06.2013, după ce au consumat băuturi alcoolice la un local public din Zlatna cei doi suspecţi s-au deplasat la locuinţa victimei şi profitând de faptul că aceasta locuia singură, prin violenţă, au întreţinut raporturi sexuale normale şi anale cu ea, aplicându-i totodată mai multe lovituri care i-au produs leziuni grave care au condus la deces.

Cauza a fost declinată Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba în vederea cercetării învinuiţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat, viol şi violare de domiciliu, faţă de aceştia fiind luată măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 03.06.2013, să fie prezentaţi Tribunalului Alba  cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns