Cea mai liniştită minivacanţă din ultimii ani, pentru poliţiştii din Alba

Cea mai liniştită minivacanţă din ultimii ani, pentru poliţiştii din Alba

politie-girofarMinivacanţa de 1 mai, care tocmai s-a încheiat, a fost cea mai liniştită din ultimii ani, în ceea ce priveşte intervenţia poliţiştilor. În cele patru zile libere, nu s-au înregistrat evenimente deosebite în care să se solicite sprijinul oamenilor legii.

În perioada 01-05 mai a.c., cu ocazia minivacanţei prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaţionale a Muncii şi a Zilei Internaţionale a Tineretului, pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor din judeţ, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a acţionat zilnic cu peste 150 de poliţişti.

Principalele activităţi desfășurate au vizat prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică precum şi asigurarea unui trafic rutier în condiţii de siguranţă.

Poliţişti de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi alte structuri au fost organizaţi în echipaje mixte de ordine şi siguranţă publică în colaborare cu jandarmi şi poliţie locală, au fost zilnic la datorie, astfel că în această perioadă nu au fost înregistrate evenimente grave de tulburare a ordinii şi siguranţei publice.

În cele 4 zile poliţiştii au constatat 22 de infracţiuni, din care 12 de natură judiciară, 6 la regimul circulaţiei rutiere, 3 de natură economico financiară şi una de altă natură.

De asemenea au fost aplicate 806 sancţiuni contravenţionale, din care 79 la Legea 61 din 1991 republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 7 la Legea 12/1990 privind activitatea de comercializare a bunurilor, 696 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 23 la alte acte normative.

Valoarea sancţiunilor aplicate, în această perioadă, este de 137.606 lei.

Totodată au fost reţinute 29 de permise de conducere, din care 9 pentru consum de alcool şi au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

În perioada 01-05.05.2014, au fost înregistrate 3 accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a unei persoane iar alte 8 au suferit leziuni corporale uşoare.

În urma accidentelor produse în această perioadă pe raza judeţului Alba, nici o persoană nu şi-a pierdut viaţa.

Prin SNUAU 112 au fost înregistrate un număr total de 204 apeluri, din care 126 din mediul urban şi 78 din mediul rural. Prin 95 de apeluri au fost semnalate evenimente care au necesitat intervenţia de urgenţă a poliţiştilor.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns