hitfm

ASCULTA RADIO ORION PE HITFM.RO

Braconierii din Pănade trimişi în judecată - Ziarul Apulum
Actualitate, Stirea Zilei

Braconierii din Pănade trimişi în judecată

Poliţiştii din Alba au finalizat cercetările într-un dosar penal privind fapte de braconaj cinegetic prin care s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 10.000 de euro. Faţă de cele 4 persoane cercetate în dosar, a fost propusă soluţia trimiterii în judecată.

La data de 19 mai, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din IPJ Alba au finalizat cercetările în dosarul penal privind comiterea de către 4 bărbaţi din localitatea Pănade, comuna Sîncel, a infracţiunilor de vânătoare fără autorizație legală, vânătoare în afara perioadei legale de vânătoare la specia respectivă și uz de armă letală fără drept.

În sarcina celor 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 36 şi 47 de ani, s-a reţinut faptul că în data de 20 decembrie 2014, în jurul orelor 13,30, s-au deplasat în fondul cinegetic numărul 26, denumit ,,Bucerdea”, aflat pe raza comunei Sâncel şi fără a poseda autorizaţie legală de vânătoare şi în afara perioadei legale de vânătoare la specia respectivă, au împuşcat două exemplare din specia căprior (mascul), pe care ulterior le-au transportat cu un autoturism de teren. Cei 4 au fost depistaţi în flagrant delict, de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din IPJ Alba, în timp ce transportau căpriorii vânaţi ilegal.

Valoare prejudiciului creat prin faptele celor 4, a fost estimat la 10.000 de euro, iar pe parcursul cercetărilor s-a reușit recuperarea acestuia în proporţie de 60%.

Dosarul penal întocmit în cauză a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, cu propunere de trimitere în judecată a inculpaţilor, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală”, “vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respective”, “ transportul vânatului împuşcat în teren”, şi “uzul de armă letală fără drept”.

Totodată, poliţiştii au propus confiscarea autoturismului de teren folosit la comiterea infracţiunilor precum şi a celor 5 arme de vânătoare şi a celor 101 cartuşe de vânătoare, identificate în autoturism şi la domiciliile celor 4 inculpaţi.

Distribuie Acum

20 mai 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...