Blaj: Ceartă între fraţi aplanată de jandarmi

Blaj: Ceartă între fraţi aplanată de jandarmi

4b69d1f36462257020a88d256eebfa88_LO ceartă între fraţi a necesitat marţi, 23 aprilie, intervenţia jandarmilor din Blaj. Doi tineri au fost sancţionaţi contravenţional.

În jurul orei 00.00, la sediul Secţiei de Jandarmi Blaj s-a prezentat o minoră care a solicitat ajutor. Fata în vârstă de 14 ani sărise pe geamul locuinţei şi le-a relatat jandarmilor că, în lipsa părinţilor,  fraţii mai mari au închis-o în casă şi au ameninţat-o cu acte de violenţă în cazul în care părăseşte domiciliul.

Mai mult, a adăugat ca aceştia au ajuns să se certe între ei, existând riscul apariţiei unor vătămări corporale.

În aceste condiţii, la domiciliul fetei s-a deplasat un echipaj de jandarmerie, care a acţionat pentru aplanarea divergenţelor dintre cei trei.

În urma verificărilor efectuate la faţa locului, a reieşit faptul că fratele mai mare –  Marian L. ( 19 ani) – i-a interzis surorii sale să se ducă la o întâlnire.

Supărată, aceasta a cerut ajutorul altui frate, tot minor şi împreună au încercat să-l înduplece pe cel mare să revină asupra interdicţiei.

A urmat un episod de violenţă verbală, iar la un moment dat fata a fost trimisă în camera ei.

În lipsa acesteia cei doi fraţi au continuat cearta, fiind întrerupţi doar de echipajul de jandarmerie.

În cauză au fost întreprinse măsuri legale, Marian L. ( 19 ani) fiind sancţionat cu amendă în valoare de 200 de lei, iar fratele minor cu avertisment scris pentru provocarea şi participarea la un scandal.

Totodată li s-a atras atenţia să evite pe viitor astfel de comportamente.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns