Biblioteca Batthyaneum reprezentată la o manifestare ştiinţifică la Strasbourg

Biblioteca Batthyaneum reprezentată la o manifestare ştiinţifică la Strasbourg

Organizată în cadrul unei serii de evenimente dedicate redeschiderii după renovare a Bibliotecii Naţionale Universitare din Strasbourg, în colaborare cu Universitatea din Mulhouse, şi a organizării expoziţiei « Metamorfoze », care prezintă etapele reamenajării bibliotecii, manifestarea s-a dorit emblematică pentru intrarea BNU într-o nouă etapă a funcţionării sale.

Timp de trei zile s-au prezentat lucrări şi s-au dezbătut aspecte legate de evoluţia bibliotecilor din Orient şi din Occident, tratate într-o perefectă cronologie. Printre întrebarile la care s-a încercat un răspuns, au fost cele legate de raţiunile politice, religioase sau morale care au stat la baza fondării acestor instituţii care sunt bibliotecile, dedicate elaborării, conservării şi difuzării ştiinţei sacre şi profane. Dar şi definirea rolului şi a locului ocupa în prezent de biblioteci în viaţa Cetăţii.

Simpozionul a fost structurat pe trei secţiuni, cu urmatoarele teme: I : Clădire-simbol, clădire-reper : biblioteca în cetate, integrare în mediul urban, decor arhitectonic şi amenajare interioară. II: Puterea intelectuală a bibliotecilor, evoluţia utilizatorilor şi a practicilor de utilizare; III: Biblioteca percepută ca putere sau contra-putere: aspecte politice, juridice, religioase, patrimoniu şi colectii, oameni ai ştiinţei/oameni ai puterii…

În acest context au susţinut lucrări directori de biblioteci naţionale şi regionale, rectori ai unor universitaţi , cercetători şi istorici ai cărţii din mari centre de cercetare europene, precum Paris, Madrid, Roma, Atena, Budapesta, Basel, Salamanca, Strasbourg, Mulhouse, Limoges… Alba Iulia.

De la Alba Iulia a fost invitată de organizatori şi a participat cu o lucrare, pe care a prezentat-o în secţiune lărgită, Dr.Doina Hendre Biro, conservator SI al Bibliotecii Batthyaneum.

„A fost o excepţională ocazie pentru a aduce în prim plan şi România, pentru a susţine o pledoarie pentru patrimoniul de valori pe care îl adăposteşte Biblioteca Batthyaneum şi nu în ultimul rând pentru a lansa celor prezenţi, invitaţia de a veni să o vadă.
Au fost vizitate atât expoziţia organizată de BNU din Strasbourg, cât şi cea organizată de Biblioteca Mazarin, la Paris” a spus Doina Hendre Biro, conservator SI al Bibliotecii Batthyaneum, filială a Bibliotecii Naţionale a României

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns