Avocatul Mihai Baco l-a scos basma curată pe un patron din Alba...

Avocatul Mihai Baco l-a scos basma curată pe un patron din Alba prins băut la volan

În aprilie 2013 patronul de la Supremia, Levente Bara a fost prins de poliţiştii din Alba conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. Totuşi în data de 19 iunie 2014, Tribunalul Alba a decis definitiv și irevocabil, menținând sentinţa pronunţată de instanţa de fond, exonerarea lui Bara Levente Hugo, patronul companiei Supremia din Alba Iulia, de sancțiuniile aplicate de polițiștii rutieri.
Decizia a venit după ce avocatul Mihai Baco, avocatul ce l-a reprezentat pe Levente Bara, a convins instanţa că etilotestul nu constituie probă judiciară! După analizarea cauzei, completul de judecată de la Tribunalul Alba, compus din preşedintele Dragoş Chiriac şi judecătorul Aureliu Claudiu Pop, a hotărât să menţină decizia instanţei de fond, constatând prin Decizia nr. 289/A/2014, în mod irevocabil, că mijlocul tehnic denumit „Aparat alcooltest marca DRAGER”, folosit de Poliţia Română pentru constatarea contravenţiei prevăzute de art. 102 al. 3 lit. a din OUG 195/2002, nu este omologat şi verificat metrologic, astfel că rezultatele testării cu aceste aparate nu constituie probe judiciare care să poată fi luate în considerare de instanţele judecătoreşti.
„Ceea ce am făcut a fost să conving şi instanţa de recurs că mijlocul de constatare a contravenţiei este unul nelegal, în baza unei adrese de la Laboratorul Naţional de Metrologie.Decizia definitivă a Tribunalului Alba pe care am obţinut-o este un precedent care creează premisele legalităţii în stabilirea unor astfel de contravenţii. Îndrăznesc să speculez că orice contestare a unui proces verbal cu etilotest are şanse de câştig de 100%. Aparatele etilotest utilizate în prezent de Poliţia Română – după ştiinţa mea, la nivel naţional – doar semnalează prezenţa alcoolului, nu fac proba. Eu am avut primul caz de acest gen în urmă cu 6-7 ani. Cum este posibil ca până acum Poliţia să nu se doteze cu etilometre? Poate fi vorba de neştiinţă sau de rea-voinţă.
Este, după părerea mea, şi o tară a instanţelor de judecată, care tratează cu uşurinţă aceste plângeri, deşi vorbim de practică CEDO, de drepturile omului, iar România a pierdut, după cum se ştie, astfel de cazuri la Curtea Europeană. Avem judecători care spun: «Care e problema dacă sunt etiloteste şi nu etilometre?”, dar avem, iată, şi alţii care recunosc că există o problemă.
Din păcate, nu putem spera la o practică unitară, în condiţiile in care nici la nivelul unei secţii de la Înalta Curte nu putem vorbi de practică unitară, darămite la nivel naţional”, a comentat pentru Avocatura.com omul care a bătut Poliţia Română cu propriile-i arme, avocatul Mihai Baco.

sursa: http://www.avocatura.com/stire/11371/a-batut-politia-romana-cu-propriile-i-arme-avocatul-mihai-baco-a-convins-instant.html

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns