Avem traseu. Pe când și autostrada?

Avem traseu. Pe când și autostrada?

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat că autostrada Sibiu-Piteşti ar putea fi finalizată în 2020. Studiul de fezabilitate urmează să fie realizat anul viitor, în timp ce construcţia va dura 3 sau 4 ani.

 Termenul inițial era iunie 2016

„Fezabilitatea va trebui făcută în mod serios, cu studii geo, cu studii topo (geotehnice şi topografice, n.r.), sunt lucrări care nefăcute au stat la baza greşelilor pe care le constatăm, de genul Orăştie-Sibiu, deci nefăcute bine. Ele vor trebui făcute temeinic, ca să putem să avem o bază pentru proiectare corectă şi, după aceea, pe baza unui proiect bine fundamentat să putem să facem pasul următor, o construcţie pe care să nu trebuiască să o demolăm ulterior. Studiul de fezabilitate pentru Piteşti-Sibiu este deja în derulare, s-a împărţit pe cinci tronsoane. Două din ele la capete, care ridică mai puţine probleme de mediu, (…) au început şi ar fi trebuit să se termine chiar în această perioadă în care discutăm acum. Celelalte trei, de la mijloc, au probleme de mediu, în sensul că se află în Natura 2000, şi acolo durează ceva mai mult”, a afirmat Costescu, se arată într-un material publicat de dcnews.ro.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns