Actualitate

Atac grav asupra unui poliţist. Acesta a încercat să încheie o ceartă între doi consăteni

foto: bacau.net
foto: bacau.net

La data de 08.05.2013, ora 8,25, la sediul Postului de Poliţie Galda de Jos s-a prezentat un cetăţean care deţine o casă de vacanţă în localitate Poiana Galdei, care a sesizat faptul că un bărbat din comună i-a adresat injurii şi a aruncat cu pietre înspre autoturismul său.

La faţa locului s-a deplasat şeful Postului de Poliţie Galda de Jos, agent şef adjunct Ionescu Cătalin, care l-a identificat pe autor, D.I., de 62 de ani, din localitatea Poiana Galdei, care se afla pe un teren viran, având asupra sa o bâtă şi un topor.

Poliţistul l-a somat pe D.I., cerându-i să abandoneze bâta şi toporul, moment în care individul a devenit violent, lovindu-l pe poliţist cu bâta în zona capului şi cu muchia toporului în zona capului.

În cele din urmă poliţistul a reuşit să-l imobilizeze şi să-l încătuşeze pe agresor şi a solicitat intervenţia colegilor săi care l-au condus pe autor la sediul Secţiei de Poliţie Galda de Jos.

Polițistul a primit îngrijiri medicale de la personalul de pe ambulanţă, după care a fost transportat, în stare de conștientă, la Spitalul Judeţean Alba prezentând o plagă în regiunea parietală occipitală stângă, urmând să fie supus investigaţiilor medicale de specialitate.

În cauză a fost constituită o echipă de cercetare complexă, condusă de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, care efectuează cercetări faţă de suspect sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ultraj”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 239 al.2 din Codul Penal şi „port fără drept al toporului”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin.1, pct.1 din Legea nr.61/1991.

Cercetările sunt continuate.

Distribuie Acum

8 mai 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...