Actualitate, Stirea Zilei

APA CTTA: A fost aprobată finanţarea proiectului – ”Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014-2020”

apa_splashA fost aprobată finanţarea de către Uniunea Europeană a Proiectului Major: ”Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014-2020”, în valoare totală de 114.079.588 euro (fără TVA). Astfel, Uniunea Europeană va finanţa acest proiect cu 86.737.563 euro (fără TVA), la această sumă adăugându-se 13.265.745 euro de la bugetul statului, 2.040.884 euro de la bugetele locale ca beneficiari finali ai investiţiilor, iar Beneficiarul proiectului, SC APA CTTA SA Alba, va contribui cu 12.035.397 euro.

Proiectul cuprinde 3 contracte de servicii, unul de furnizare vehicule operaționale, şi 9 contracte de lucrări, prin care se vor realiza investiții în infrastructura de apă și apă uzată, după cum urmează:

-reabilitarea aducţiunilor Galda-Teius-Aiud-Ocna Mureş şi Galda-Blaj,

-extinderea şi reabilitarea aducţiunilor Cimpeni-Abrud şi Cimpeni-Baia de Arieş,

-extindere și reabilitare rețele de apă și apă uzată în aglomerarea Alba Iulia, localitatea Pâclișa, în aglomerarea Ighiu, localitatea Țelna şi în aglomerările Abrud și Baia de Arieș, execuție lucrări pt. extinderea sistemelor de apă în Arieșeni.

-extindere rețele de apă și apă uzată în aglomerarea Aiud – Lopadea Nouă

-extindere rețele de apă uzată în aglomerarea Unirea – Războieni şi în aglomerarea Blaj – Sâncel -extindere/reabilitare sistem de alimentare cu apă în Cistei şi Bucerdea Grânoasa- Crăciunelu de Jos

-construire stații de epurare apă uzată în Abrud şi Baia de Arieș, reabilitarea stațiilor de tratare apă potabilă Zlatna și Mihoiești (Câmpeni).

Prin intermediul acestui proiect vor fi continuate acţiunile integrate de dezvoltare a sistemelor de apă şi apa uzată în aglomerările cu o populaţie cuprinsă între 2000-10.000 locuitori.

Astfel, în ceea ce priveşte alimentarea cu apa vor beneficia peste 100.000 de locuitori din aria de deservire a 4 sisteme zonale de alimentare cu apă: Alba, Zlatna, Apuseni şi Arieşeni, iar pentru canalizare-epurare circa 23.000 locuitori din 7 aglomerări: Alba Iulia, Ighiu, Aiud-Lopadea Noua, Blaj, Sâncel, Abrud, Baia de Arieş, Unirea, Războieni.

În vederea susţinerii acestui proiect major de investiţii, SC APA CTTA SA ALBA, anunţa intenţia de majorare a preţului apei potabile şi a tarifului la canalizare, începând cu 01.01.2018, în baza Strategiei de tarifare pe o perioadă de 5 ani aprobată de către toate Consiliile locale membre, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă Alba.

28 decembrie 2017

About Author

Marius Paul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...