Actualitate, Social

ALBA: Vacanţa a început mai repede pentru copiii din cinci sate

Pentru elevii şi preşcolarii din cinci sate din Alba, Loman, Pleși și Tonea (comuna Săsciori) Strungari și Purcăreți (comuna Pianu de Jos) ,vacanţa de vara a venit mai repede. Aceştia au intrat în vacanţa mare de luni şi vor reveni în bănci doar la 1 octombrie.

Până atunci copiii urmează să își însoțească părinții plecați cu oile în transhumanță. Majoritatea localnicilor din cele ele cinci sate se ocupă cu creșterea oilor și practică un păstorit de pendulare periodică. Primăvara, după 15-20 mai, urcă cu animalele în zona fânațelor, unde stau aproximativ o lună, până la sărbătoarea Sânzienelor. De aici pleacă apoi cu turmele de oi în pășunile alpine, unde stau o perioadă de trei luni, până după sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, în 8 septembrie, după care coboară din nou în zona prealpină, la fânațe. De aici, după alte câteva săptămâni, se întorc în sat.

Şcolile din aceste sate funcționează după o altă structură a anului școlar, aprobată de către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Alba. Pentru a recupera programa școlară, copiii din satele respective merg la școală și sâmbăta în timpul anului școlar.

Și în timpul regimului comunist, copiii din aceste sate pastorale de munte aveau aceeași structură a anului școlar, cu o vacanță de vară de patru luni și jumătate.
sursa: agerpres
sursa foto: transilvaniareporter.ro/

19 mai 2015

About Author

Marius Paul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...