ALBA IULIA: Vladimir Tismăneanu şi Devis Grebu vin la prima ediţie de...

ALBA IULIA: Vladimir Tismăneanu şi Devis Grebu vin la prima ediţie de la Vinerea Vin Valorile

Artă şi cultura transcend prezentul, trecutul şi viitorul: este ideea simplă dar universală de la care reprezentanţii Municipalităţii din Alba Iulia au pornit în implementarea unui nou proiect: “Vinerea Vin Valorile”.

Vineri, vor fi prezenţi la Alba Iulia, Devis Grebu, unul dintre cei mai valoroşi graficieni, ilustratori şi pictori romani moderni, împreună cu Vladimir Tismăneanu, politolog, filosof, profesor de ştiinţe politice şi scriitor, recunoscut că unul dintre cei mai activi promotori ai democraţiei în România, dar şi pentru ferventa cu care s-a dedicat studierii şi, mai ales, demascării ororilor comuniste de la noi, având calitatea de preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii din România. Alături de aceştia, vor veni la Alba Iulia, Mircea Mihăieş critic literar, eseisit şi publicist, dar şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Vladimir Tismăneanu, Marius Stan (doctor în ştiinţe politice, redactor şef al revistei History of Communism în Europe).

Ziua de vineri va fi impregnată de două momente importante, avându-i ca protagonişti pe Devis Grebu şi Vladimir Tismăneanu, două dintre cele mai importante repere pe care se sprijină cultură, artă şi societatea civilă contemporane din România. “Eternă reîntoarcere a totalitarismului” este titlul conferinţei adusă în spaţiul public albaiulian de către Vladimir Tismăneanu, urmată de lansarea volumului “Efigii ale unui coşmar istoric”, având acelaşi autor. Prezentarea cărţii va fi îndeplinită de către Mircea Mihăieş şi Marius Stan, cel care s-a îngrijit de această ediţie. Evenimentul va avea loc vineri 29 mai, ora 11, Sala Senatului – Palatul Apor.

Un alt moment care îi tentează pe admiratorii de artă în forma cea mai pură este vernisajul expoziţiei “O filozofie vizuală a vieţii”, o reprezentare autentică şi originală a relaţiilor pe care România le are cu Europa, din care nu lipseşte Cealaltă Capitală, purtând semnătura Devis Grebu. Albaiulienii vor fi ghidaţi verbal şi cu un rafinament, în armonie cu lucrările expuse, de către Vladimir Tismăneanu şi Mircea Mihăieş. Devis Grebu este una dintre puţinele personalităţi care s-a impus convingător în elită artistică franceză şi americană fiind, alături de Brâncuşi, prezent în cataloagele prestigioasei edituri de artă Rizzoli, New York. Municipalitatea din Alba Iulia derulează o colaborare cu Devis Grebu, pentru realizarea mai multor obiecte de artă ce au în prim-plan Cetatea Alba Carolina. Expoziţia va rămâne deschisă până pe 14 iunie 2015.

Mircea Hava, primarul Municipiului Alba Iulia şi unul dintre iniţiatorii proiectului spune că: “ Pe lângă entertainment şi show, e nevoie şi de o infuzie serioasă de cultura în Cetatea Alba Carolina, care să atragă un public elevat, specializat, de nişă, dacă vreţi. Artişti plastici, muzicieni, scriitori, oameni de cultură care să facă Alba Iulia mai uşor cunoscută în cercurile selecte din care vin. Personal mi-aş dori să ajungem o zi în care să fim “nevoiţi” să alegem la ce eveniment mergem în Cetate, la un seminar Coelho, la un concert Madrigal sau la o expoziţie Dali. Faptul că Devis Grebu şi Vladimir Tismăneanu, Marius Stan şi Mircea Mihăieş au acceptat invitaţia noastră e un semn bun şi un prim pas spre repunerea Cetăţii Alba Carolina pe harta culturală esenţială a României”.

“Beauty Beyond Bricks” ( frumuseţe în spatele cărămizilor – n.n.) este conceptul ce reprezintă aceeaşi idee, care însă va reuni invitaţi străini, din Uniunea Europeană şi întreaga lume la evenimentele culturale ce vor fi organizate în mod special vinerea în Cetatea Alba Carolina.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns