Actualitate, Social

Adrian Petrescu a primit “Diploma de excelență” la Gala Oameni pentru Oameni

AP1Cea de-a zecea ediţie a Galei Oameni pentru Oameni a premiat în luna noiembrie cei mai generoşi şi mai implicaţi români. Anul acesta, impactul celor 120 premianţi şi nominalizaţi a însemnat donaţii şi voluntariat în valoare totală de aproape 14 milioane de euro. Aceste resurse s-au transformat în incubatoare pentru maternităţi, terapie pentru copii cu autism, servicii pentru persoane cu boli terminale sau pentru bătrâni, cursuri pentru elevi, lumină într-un sat neelectrificat, mai mult sânge disponibil pentru transfuzii şi o mulţime de alte acte civice şi sociale care salvează vieţi şi ne dau speranţa că România are capacitatea de a se ajuta singură.

Pentru a marca această ediție aniversară și având în vedere parteneriatul cu Fundațiile Comunitare de-a lungul ultimilor ani, organizatorii au decis să acorde “Premiul comunității locale”, ca o recunoaștere adusă filantropilor reprezentativi din comunitățile în care ei activează și pentru a aduce în atenția publicului povești despre donatori din fiecare regiune a țării și schimbarea pe care au produs-o fiecare în comunitatea lor.

Astfel, la Gala Oameni pentru Oameni desfășurată luna trecută la hotelul JW Marriott din București, Adrian Petrescu, acționar în compania Dacia S.A. din Alba Iulia, a primit “Diploma de excelență” ca o recunoaștere a implicării sale în comunitatea locală. Adrian Petrescu este binecunoscut ca un tânăr și de succes om de afaceri, dar și ca un filantrop. Alături de tatăl său, Ilie Petrescu, a reușit să clădească un business de succes, compania Dacia S.A. (alimentație publică și panificație, deținătoarea lanțului Dacia Market) fiind dezvoltată în comunitate și bazându-se aproape integral pe aceasta, pornind de la angajați și continuând cu clienții săi.

Adrian Petrescu este cel care, în anul 2009, înțelegând, anticipând și investind încredere în ceea ce avea sa devină Fundația Comunitară Alba, a avut o contribuție importantă la capitalul social de înființare al fundației, meritând cu prisosință titulatura de fondator onorific. Începând cu anul 2012, Adrian Petrescu și Dacia S.A. sunt parteneri importanți ai Fundației Comunitare Alba, în cadrul programului YouthBank, sprijinind inițiativele de antreprenoriat social în comunitate ale tinerilor liceeni albaiulieni.

Dincolo de implicarea sa în comunitate prin intermediul Fundației Comunitare Alba, Adrian Petrescu susține campanii de protejare a mediului prin reciclare sau folosire a unor materiale organice, dar și acțiuni cu componentă umanitară, îndeosebi în sprijinul copiilor fără posibilități.

De curând, lui Adrian Petrescu i-a fost înmânată oficial diploma de excelență acordată de Gala Oameni pentru Oameni, acesta neputând participa la evenimentul din noiembrie datorită unor probleme care l-au reținut la Alba Iulia. Acționarul Dacia S.A. a primit diploma chiar la sediul Fundației Comunitare Alba, în prezența membrilor board-ului și staff-ului fundației, declarând la final că “este firească implicarea socială a unei companii locale și a ales să sprijine, atât cât poate, inițiativele în comunitate și mai ales tinerii promițători”.

Fundațiile Comunitare identifică, activează și gestionează în mod profesionist donații locale în sprijinul unor proiecte comunitare de succes. Cele 10 premii obținute de Fundația Comunitară Alba și voluntarii ei la Galele Voluntarilor din 2012 și 2013 sunt o recunoaștere a calității proiectelor și programelor dezvoltate de fundație în comunitate. YouthBank a fost desemnat, atât în 2012 cât și în 2013, cel mai bun program de voluntariat în educație din județ, fundația câștigând în aceiași ani și premiul pentru cel mai bun coordonator de voluntari, obținând locurile 1 sau 2 la secțiunea „voluntarul anului în educație”, locurile 1, 2 sau 3 la secțiunea “voluntarul junior al anului”, iar în 2013 câștigând premiul pentru voluntarul anului în domeniul social.

Gala Oameni pentru Oameni premiază anual cele mai relevante acte filantropice, atât ale persoanelor cât şi ale companiilor şi recunoaşte inovaţia şi profesionalismul în domeniul strângerii de fonduri în rândul organizaţiilor neguvernamentale şi al voluntarilor lor. De-a lungul celor 10 ani au primit premii peste 100 de oameni şi instituţii care au înţeles că binele comunităţii vine şi din modul în care se implică fiecare membru al ei. Alte peste 1000 de persoane şi instituţii au fost nominalizate şi au primit recunoaşterea pe care o merită. Numărul donatorilor şi impactul lor e cu atât mai spectaculos dacă ne gândim că ele au crescut pe fondul unei recesiuni economice mondiale. Gala este organizată de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, un grup de profesionişti care promovează cultura filantropică prin educaţie şi dezvoltarea de instrumente de strângere de fonduri şi AmCham, Camera de Comerţ Americană in România. Cele 9 ediții anterioare au adus în atenția publică peste 800 de proiecte de implicare în comunitate, cu o valoare totală de peste 700 milioane USD.

1 ianuarie 2014

About Author

Marius Paul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...