Adăpost de animale mistuit de foc la Poiana Vadului

Adăpost de animale mistuit de foc la Poiana Vadului

Pichetul de pompieri Cîmpeni a intervenit joi seara, în satul Duduiești, com. Poiana Vadului pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale, proprietatea lui B.C. Pompierii militari au acționat cu patru autospeciale de stins incendii, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Poiana Vadului. Ca urmare a incendiului au ars adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 35 mp și circa trei tone de fân care era depozitat în podul adăpostului de animale.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor unele măsuri ce trebuie luate în această perioadă, şi anume:
– nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații ;
– nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat ;
– nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns