3.650 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi din septembrie

3.650 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi din septembrie

foto: incont.ro
foto: incont.ro
foto: incont.ro

La sediul Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI) a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat preşedintele Consiliului de Administraţie CNPR, conducerea executivă a Poştei Române, reprezentanţi ai MSI şi conducerea Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România

Tematica discuţiilor a privit procesul de restructurare şi modernizare a Poştei Române, disponibilizările colective şi măsurile pentru eficientizarea activităţii companiei.

A fost analizat graficul de aplicare a procesului de disponibilizare colectivă derulat în conformitate cu acordul încheiat între conducerea executivă a Poştei Române şi Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România.

Procesul de restructurare şi modernizare a Poştei Române are ca obiectiv pe termen scurt restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de angajaţi ai companiei, asigurând astfel premisele creşterii competitivităţii Poştei Române pe piaţa serviciilor poştale, piaţă liberalizată începând cu luna ianuarie 2013.

Începând cu luna septembrie 2013 din cadrul Poştei Române vor fi disponibilizaţi 3.650 de angajaţi, pe baza unui set de criterii stabilite de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România.

Aceste criterii sunt construite pe baza evaluarii competenţei profesionale, abaterilor disciplinare cât şi a opţiunii individuale.

Procesul de disponibilizare va fi aplicat fără să fie afectată derularea normală a activităților Poştei Române la nivel naţional.

Echipa de management a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) are ca obiective principale creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor istorice ale companiei şi consolidarea poziţiei de lider pe piaţă a companiei, într-un context economic marcat de reducerea volumului prestaţiilor poştale în perioada 2009 – 2012, acest fenomen înscriindu-se într-un trend global determinat de evoluţia tehnologică şi dezvoltarea comunicaţiilor online.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns