Actualitate, Stirea Zilei

1,53 miliarde de euro pentru România de la Comisia Europeană

România primeşte 1,53 miliarde de euro pentru creșterea competitivității economiei și pentru implementarea eficientă a fondurilor europene.
La sfârșitul săptămânii trecute, Comisia Europeană a adoptat primele două programe operaționale 2014-2020 pentru România, axate pe sporirea competitivității și asistența tehnică în implementarea fondurilor europene. Cele două programe reprezintă o investiție totală de 1,53 miliarde de euro în economia reală a României. Programul Operațional Asistență Tehnică, în valoare de 251 milioane euro, a fost adoptat joi, 18 decembrie, pentru a întări capacitatea administrativă a României de a coordona, desfășura și supraveghea Fondurile Europene Structurale și de Investiție.
Programul Operaţional va sprijini atât administrația implicată în managementul fondurilor europene, cât și pe beneficiarii acestora, prin întărirea capacității acestora de a pregăti și de a implementa proiecte.
Programul Operațional pentru Competitivitate, adoptat vineri, 19 decembrie, reprezintă o investiție de 1,58 miliarde de euro pentru creşterea competitivităţii economiei. O primă prioritate a programului o reprezintă investiţiile în cercetare și dezvoltare (952,6 milioane Euro), gândite să răspundă nevoilor mediului de afaceri şi să întărească legăturile dintre acesta şi institutele de cercetare.
În egală măsură, Programul Operațional se concentrează pe creșterea calității și a utilizării serviciilor publice electronice (630,2 milioane de euro). Vor fi susținute folosirea tehnologiilor informatice și de comunicare în educație, cultură și sănătate. Programul va sprijini dezvoltarea infrastructurii broadband în întreaga țară, creând legături esențiale între mediul rural și mediul urban.
„Adoptarea rapidă a acestor programe este un semnal puternic de sprijin pe care Comisiaîl transmite României. Programul de Asistenţă Tehnică vine în sprijinul eforturilor administraţiei de a creşte rata de absorbţie a fondurilor europene, iar Programul pentru Competitivitate îşi propune să stimuleze inovaţia care răspunde nevoilor reale ale economiei. Fac un apel către Guvernul României pentru a începe implementarea în perioada 2014-2020 cu proiecte concentrate pe calitate și pe obținerea celor mai bune
rezultate pentru economia țării”, a declarat Corina Crețu, comisar european pentru politici regionale.
Ambele programe vor fi coordonate de Ministerul Fondurilor Europene. Pentru programul Asistența Tehnică contribuția europeană este de 212 milioane de euro, iar contribuția românească de 38 milioane euro. Programul Competitivitate are valoarea totală de 1,58 miliarde de euro, din care 1,32 miliarde este contribuția europeană.

22 decembrie 2014

About Author

Marius Paul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...