13 persoane au tăiat pădure de 600,000 de lei. Acum sunt cercetați...

13 persoane au tăiat pădure de 600,000 de lei. Acum sunt cercetați de poliție!

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au efectuat azi, 2 noiembrie a.c., o acţiune cu efective mărite, pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de tăieri ilegale şi furt de arbori din păduri situate pe raza comunei Vinţu de Jos.

Sunt vizate 13 persoane din comună, care, prin activitatea infracțională, ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 600.000 lei.

La data de 02.11.2015, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, sprijiniţi de poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos, împreună cu specialişti silvici, au desfășurat o acţiune ce vizează documentarea activităţii infracționale a 13 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori tăiaţi fără drept.

În sarcina celor 13 persoane, toate din comuna Vinţu de Jos, s-a reţinut faptul că în perioada 2008 – 2013, ar fi tăiat fără drept şi sustras, material lemnos, de pe o suprafaţă de 21 de hectare de pădure, situată pe raza comunei Vinţu de Jos, aflate în proprietatea unor persoane fizice, profitând de faptul că proprietarii acestora sunt stabiliţi în alte localităţi sau situaţia juridică a suprafeţelor împădurite nu era clarificată juridic, cu privire la proprietari şi suprafeţele deţinute de aceştia.

Prejudiciul cauzat a fost evaluat, până în prezent, la aproape 600.000 lei.

Cu ocazia acţiunii, au fost identificate 9 dintre persoanele bănuite de comiterea faptelor, acestea fiind conduse în teren, în vederea definitivării expertizei tehnice judiciare dispuse în cauză, urmând să fie conduse la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, pentru audieri şi luarea măsurilor legale.

În cauză se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori tăiaţi fără drept.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns